În afară de paznicii impresionantului palat al lui Gigi Becali, până de curând puţini erau cei care îi mai călcau pragul, de când latifundiarul din Pipera e la puşcărie. Ieri, lucrurile s-au schimbat. Clădirea a fost împodobită cu ornamente de Crăciun, luminată cu reflectoare uriaşe şi pregătită pentru filmarea unor scene din filmul “High Strung” ce se va lansa anul viitor.
Rolul principal i-a fost acordat cunoscutei Jane Seymour, dar ei i se alătură şi româncele Maia Morgenstern şi Giulia Nahmany. Deşi nici urmă de ele ieri, echipa de filmare a tras cadru după cadru întreaga zi. Conform unor surse din anturajul lui Gigi Becali, aceasta nu e prima dată când milionarul închiriază palatul din Bucureşti turnării unor pelicule. Pentru acest “serviciu”, familiei sale i-au intrat în conturi câteva zeci de mii de euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News