La începutul lunii martie, Antena 1 a anunțat într-un comunicat de presă oficial că filmările pentru „Insula iubirii” au început. Atunci, prezentatorul Radu Vâlcan a făcut declarații: „Mă bucur să văd interesul telespectatorilor și nerăbdarea acestora când vine vorba de a afla cât mai multe detalii despre sezonul 9. În sfârșit, le pot oferi prima informație, începem filmările.
Sunt în Thailanda de cinci zile și vă asigur că ai mei colegi au pregătit totul până la cel mai mic detaliu. Mi-este clar deja că va fi un sezon cu oameni frumoși, cu dorință de cunoaștere de sine și a partenerului, cu inima deschisă și cu sufletul pregătit să treacă prin testul suprem al relației lor. Mai multe vom vedea pe parcurs, așa că vă rog să mai aveți puțină răbdare! Ne revedem curând”.
Timpul a trecut, iar prezentatorul a anunțat acum că filmările la „Insula iubirii” 2025 s-au încheiat, acesta deja a ajuns acasă. În bucătăria casei sale, el a arătat o imagine, apare în haine lejere, cu un fir de ceapă în mână. „Gata! Am terminat filmările! Am ajuns acasă! Am ajuns la tot al meu! Al vostru e pus deoparte, o să fie apetisant! 🙏🏻💪”, a zis el.
Ulterior, în secțiunea Story, el a arătat o imagine inedită cu el de la ultima ceremonie a focului. „Aici era spre dimineață. Ultima ceremonie a focului”, a scris el în dreptul imaginii, care poate fi văzută în galeria foto.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6f260f7021d174f78ae2e3a206d4a8ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/radu-valcan-1.jpg)
Anunțul că filmările s-au încheiat a venit după ce Radu Vâlcan a lăudat întreaga echipă de la „Insula iubirii” 2025. „Săptămâna mea a fost așa. De fapt, scuze, săptămânile. Deci… am venit în Thailanda pentru a filma noul sezon. Nu este unul fenomen, este unul excepțional.
Nu pentru voi, ci pentru mine. Pentru că am oportunitatea asta, să lucrez cu aceiași oameni. Mereu veseli și dornici de muncă, rate pe lună, dar glume pe măsură. Oamenii pe care nu îi vedeți sunt…nu știu cum să vă zic, se știu ei, sunt oameni. Ei sunt fenomenul Insula iubirii! Săptămânile astea sunt și despre ei!”, spunea el.
Florin Ristei și Speak, la „Insula iubirii” 2025
La filmări au fost și Florin Ristei, și Speak. Cei doi au avut mare succes în online cu podcastul „Fiertzi pe insulă”, așa că anul acesta au mers la filmările show-ului, au stat în culise și s-au și întâlnit cu prezentatorul Radu Vâlcan. Florin Ristei a și râs cu moderatorul, iată ce conversație au avut.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_3e0ab4fd754d657cf244cebfe90eb0bc.jpg)
Radu Vâlcan: Salutare, dragilor! Mă aflu aici, la Insula Iubirii cu…
Florin Ristei: Eu astăzi voi pleca cu cea pe care o dai afară. Ai grijă! Dacă vrea vreuna să plece, eu plec cu ea.
Radu Vâlcan: De ce ai venit aici, în Thailanda?
Florin Ristei: Am venit în Thailanda ca să îmi găsesc jumătatea. Pentru că am văzut că emisiunea asta poate să schimbe vieți. M-am gândit că sunt și la Antena 1, rămân banii în familie.
Radu Vâlcan: Viața ta fiind anostă…
Florin Ristei: Mi-am dat seama că… am venit cu Speak și sper să nu plec tot cu el.
Radu Vâlcan: Îți urez succes!
Apoi, Radu Vâlcan l-a văzut și pe Speak, care era cu echipa de producție și filmare. „Vă rog să nu mă deranjați. Eu bag zânzanie. Zânzanie în sezonul ăsta. Suntem fierți pe insulă”, a glumit Speak, văzând că e filmat de prezentator.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_c68d6b3c91e13cc99af6191c836bb7a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f09e0e4b568a46ca371da6f89e80fb3f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d0757f8fb2c92ac3d7a6ada21fe8ecf4.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1072624cdd4d4bf36bd004e8aadd5305.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_723ca514dc8e74f36c3d22df13c4bbba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9262cb220da9665332a12b7a96868828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_147f89dbbdb48f4e77448fd866821265.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_68b8c0198d1d2f73dcd067b3f5d0db12.jpg)