Itinerama Travel Film Festival, București

În Capitală, între 14 și 23 septembrie, filme despre călătorii și explorări se văd la festivalul Itinerama. Acestea sunt proiectate și în aer liber, la Grădina de Vară Herăstrău, și în interior, la Cinematograful Elvire Popesco.

Va fi prima oară în România când se va vedea filmul „Été 85” al regizorului francez François Ozon, unul dintre filmele selectate de juriul festivalului de la Cannes pentru programul simbolic pentru acest an (filmele au fost doar numite, nu și difuzate), care a ținut locul ediției clasice de festival, anulate din cauza pandemiei. 

Ca avanpremieră, înainte să ajungă în toate cinematografele din țară odată cu 25 septembrie, va fi proiectat și filmul „Babyteeth”, de Shannon Murphy, răsplătit anul acesta cu Trofeul Transilvania la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), la Cluj.

În program, mai sunt incluse filmele „À labordage” (regie Guillaume Brac) – mențiune specială din partea juriului FIPRESCI la Berlinale 2020, „Terrible Jungle” (regie Hugo Benamozig și David Caviglioli), o comedie cu actrița Catherine Deneuve în rol principal, și „Sanctuary” (regie Álvaro Longoria), un documentar în care actorul Javier Bardem explorează lumea arctică.

Biletele costă 20 de lei și se găsesc pe eventbook.ro.

Este Film Festival, Sibiu

În Sibiu, începând cu 16 septembrie, filmele se văd la Este Film Festival. Vor fi proiecții în aer liber, la Muzeul de Istorie, la Casa Culturală „Ion Besoiu” și la Filarmonica de Stat.

La Sibiu se va vedea filmul „Malmkrog” regizat de Cristi Puiu. A avut premiera națională la Cluj-Napoca, la TIFF, și a fost răsplătit cu premiul pentru regie la secțiunea Encounters a Berlinalei 2020. Alte filme românești incluse în program sunt „Balanța”, de Lucian Pintilie, în versiune restaurată, și „Ivana cea groaznică” de Ivana Mladenovic.

Dintre producțiile internaționale, mult-așteptat este filmul „Portrait de la jeune fille en feu”, regizat de Céline Sciamma, premiat pentru scenariu la Festivalul de Film Cannes în 2019 și cu premiul special Queer Palm la același eveniment.

Vor mai fi proiectate „Beanpole” de ‎Kantemir Balagov – citiți cronica –, „It Must Be Heaven” de Elia Suleiman și „God Exists, Her Name is Petrunija” de Teona Strugar Mitevska.

Un bilet costă 12 lei și se cumpără de pe eventbook.ro.

Festivalul Serile Filmului Românesc, Iași

La Iași, serile de proiecții sunt dedicate exclusiv filmelor românești. FIlmele se vor vedea și în spații în aer liber – Piața Unirii, Amfiteatrul Palas, centrul cultural hibrid – , dar și la interior – Cinema Ateneu.

Programul de la Iași e dedicat, în mare parte, celor mai noi filme documentare românești. E vorba despre „Acasă” de Radu Ciorniciuc – citiți cronica -, „Lemn”, de Monica Lăzurean-Gorgan, Ebba Sinzinger și Michaela Kirst, „Casa cu păpuși” de Tudor Platon și „Și atunci, ce e libertatea?” de Andrei Zincă.

Vor fi proiectate și lungmetraje de ficțiune. Printre ele, amintim filmul „Luca”, regizat de Horațiu Mălăele, cu István Téglás și Andi Vasluianu în distribuție, și „La Gomera” lui Corneliu Porumboiu.

În completare, și cele mai noi scurtmetraje românești vor fi văzute la Iași, de la două debuturi în regie a unor actori, „Havana, Cuba” al lui Andrei Huțuleac și de „Bilet de iertare” al Alinei Șerban, la „Contraindicații”, scurtmetrajul cu care tânăra regizoare Lucia Chicoș a fost selectată în secțiunea secțiunea Cinéfondation la Cannes 2020.

Biletele variază între 10 și 20 de lei și se cumpără de pe eventbook.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News