Filmul câștigător a fost ales prin combinarea votului publicului cu votul eurodeputaților, fiecare având o pondere de 50%. Votul publicului a fost deschis până la 25 mai, iar eurodeputații au putut vota până la 7 iunie.
„Acest film reprezintă un apel puternic la justiție pentru femeile și mamele din Srebrenica care au fost martore la uciderea atroce a peste 8.000 de persoane dragi. Astfel de atrocități și crime împotriva umanității nu trebuie uitate niciodată”, a declarat Roberta Metsola.
„Premiul Publicului LUX creează punți între activitatea noastră politică și activitatea creativă a cineaștilor din Europa. Filmele LUX reflectă, prin artă, sentimentul luptei pentru drepturile civile, drepturile omului, justiție, democrație și libertate”, a precizat președinta PE.
În discursul de acceptare a premiului, regizoarea Jasmila Žbanić a solicitat Parlamentului European să găsească o modalitate prin care să oprească războiul din Ucraina.
Când pregăteam un film despre genocidul din Srebrenica, m-am gândit că războiul din Bosnia, din Croația, din regiunea noastră, a fost ultimul din Europa. Am fost atât de șocată să aflu că noi, europenii, am permis existența războiului în Ucraina. Vă solicit tuturor să găsiți o modalitate de a opri acest război.
Regizoarea Jasmila Žbanić:
Munira Subašić, supraviețuitoarea masacrului din Srebrenica și președinta Asociației mamelor din Srebrenica, s-a adresat de asemenea eurodeputaților.
„În Ucraina, mamele plâng, căutând oasele fiilor lor. Prin urmare, vă rog să opriți războiul din Ucraina, astfel încât cât mai puține mame din lume să fie nevoite să sufere”, a spus Munira Subašić.
Filmul bosniac „Quo vadis, Aida?”, care a fost produs în colaborare de Bosnia și Herțegovina, Austria, Olanda, Franța, Polonia, Norvegia, Germania, România și Turcia, nu e la primul trofeu – a fost desemnat cel mai bun film european la gala premiilor Academiei Europene din decembrie 2021.
Specialiștii români au avut o contribuție importantă la peliculă, filmul trecând prin studiourile de post-producție Avanpost Media din București, unde, în fostele hale ale unei fabrici de becuri, mai mulți antreprenori români au amenajat un complex de studiouri de montaj, imagine și sunet.
Aida, eroina filmului, este translator pentru forțele de menținere a păcii din Srebrenica în vara anului 1995. Familia acesteia se află printre miile de civili care își caută adăpost în tabăra ONU. Aida află că o soartă teribilă îi așteaptă pe ai ei și pe ceilalți refugiați. Poate ea să facă ceva să oprească tăvălugul?
Celelalte două filme selecționate pentru premiu au fost „Flee” al regizorului danez Jonas Poher Rasmussen și „Great Freedom” al regizorului austriac Sebastian Meise.
Începând din 2020, Premiul Publicului LUX a fost decernat de Parlamentul European și de Academia Europeană de Film.
Prin Premiul LUX, Parlamentul sprijină distribuirea filmelor europene începând din 2007 și oferă subtitrarea filmelor finaliste în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii. Comisia Europeană și rețeaua Europa Cinemas sunt, de asemenea, parteneri în cadrul Premiului LUX.