Filmul care ne vorbește despre iubire necondiționată: puteți vedea versiunea originală a lui „E.T.” pe Netflix

Lansarea primului musical al lui Steven Spielberg, „Poveste din Cartierul de Vest” / „West Side Story”, care după premiera din 29 noiembrie 2021 a avut cronici laudative, dar care va fi lansat în săli doar în 10 decembrie, e un prilej să ne reamintim de unul dintre cele mai populare filme ale lui Spielberg, „E.T. – The Extra-Terrestrial” (1982, disponibil pe Netflix). În plus, autorul lui împlinește în 18 decembrie 75 de ani. 

În „E.T.”, film unic despre prietenie și iubire necondiționată, un băiat se împrietenește cu un extraterestru uitat pe Pământ, pe care îl salvează din mâinile oamenilor, ajutându-l să se întoarcă acasă.

Trailer original:

S-a prefăcut E.T. sau chiar a murit?

Netflix arată varianta originală a filmului, nu pe cea de pe dublul DVD aniversar din 2002, care includea, de pildă, o scenă în care E.T. face baie în cadă.

„«E.T.»  fiind filmul meu preferat, îl văd cam o dată pe an. A scăpat de mult oricăror criterii de judecată critică, însă abia anul acesta mi-a atras atenția un detaliu. Când E.T. intră în moarte clinică, Spielberg lasă în suspensie două posibilități: una că E.T. și-a simulat moartea ca să inducă în eroare medicii și să poată evada (de aceea îi spune lui Elliott „stay” / „rămâi”), cealaltă că el chiar a murit, dar că iubirea pe care Elliott i-o declară pentru prima dată și credința surorii lui (care îi spune mamei că își dorește să revină la viață) îl întorc din drum.

Recomandări

Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”

Anul acesta mi-am dat și mai bine seama că, mai mult decât despre credința noastră în extratereștrii buni și în toleranță și în inocența pe care ar trebui să ne-o cultivăm toată viața (deși alții spun că trebuie să fim duri ca să răzbim), filmul lui Spielberg vorbește în esență despre iubirea adevărată, care înseamnă să-l lași pe celălalt liber să-și împlinească destinul.

Să ne uităm problemele și, în același timp, să le examinăm

Dar, firește, ca orice film bun, „E.T.” îi spune fiecăruia ceva anume, în funcție de structura și biografia fiecăruia. Roger Ebert, care a fost unul dintre cei mai cunoscuți critici americani de film, a justificat astfel când l-a inclus pe lista celor mai bune producții din toate timpurile:

E.T. ne amintește pentru ce există filmele. Unele ne fac să gândim, altele să simțim, altele ne fac să ne uităm problemele, altele să le examinăm. Ce e fermecător la E.T. este că, într-o anumită măsură, face toate aceste lucruri.

Așa cum Elliott crede că E.T. a venit pentru el, fiecare dintre noi are o relație specială cu acest extraterestru cu ochi albaștri, care merge împiedicat și bea bere. E.T. vine pentru fiecare dintre noi în parte.

Recomandări

Gafă a președintelui Iohannis la decorarea medaliaţilor de la JO Paris. A spus „comemorarea”, în loc de „ceremonia” | VIDEO

Fiecare cu extraterestrul lui

Nici nu mai știu când am văzut prima dată filmul, dar sigur nu în anii de după premieră. În 1982 eram oricum mică, tata murise de doi ani și ne chinuiam să supraviețuim în cea mai cruntă perioadă a comunismului. Mereu am crezut că filmul a ieșit în 1980, pentru că asociam inconștient pierderea pe care o suferiseră Elliott și frații lui, al căror tată plecase cu altă femeie, cu propria mea pierdere și mă identificam cu Elliott. (Niciodată nu m-a interesat dublul matur al lui E.T., savantul care așteaptă de la 10 ani să apară și extraterestrul lui.). 

De aceea mă și atinge filmul pe zona traumei de abandon. Copilul care comunica mai bine cu animalele decât cu oamenii înțelege perfect de ce Elliott îl consideră de la bun început pe extraterestru prietenul lui, cineva din afară cu care poți trăi în simbioză și care te poate „conține”, cum spun psihologii.

Acum câțiva ani, când am făcut voluntariat în programul Ajungem Mari și am arătat filme în centrele de plasament din București, „E.T.” a fost filmul cu care am avut cel mai mare succes. 

Recomandări

Mircea Geoană, despre lecțiile pe care Marcel Ciolacu a recunoscut că le ia: „Meditații la engleză, meditații la economie… Pe vremuri, rămâneai și repetent, dacă aveai corigențe”

Mi-a rămas în inimă o proiecție al cărei final a fost urmărit cu maximă emoție, în picioare, și la care un copil m-a întrebat dacă ce se întâmplă în film e real.

Asta e una dintre cele mai măgulitoare credințe în puterea cinemaului. A mai fost un moment când un băiat s-a plâns că îl doare un dinte. Pentru că le-am spus că E.T. are puteri (lucru care pentru copii e foarte important, mai ales pentru copiii abandonați), am rugat alt băiat să-i pună degetul pe zona respectivă și să-i dea putere. După un sfert de oră, durerea dispăruse și n-am mai stat nici atunci, nici pe urmă să mă gândesc cât a fost autosugestie, cât Reiki, miracol sau puterea cinemaului. Probabil au fost toate la un loc.

Zona unde ficțiunea întâlnește realitatea 

Am multe povești despre cum reacționau copiii din centre la filme. De pildă, despre „The Kid” (1921), unde Charlie Chaplin ia în grijă un copil părăsit de mama lui, m-au întrebat dacă e din vremea mea☺. 

Mi s-a părut fascinant felul cum se raportau la timp ca la niște bucăți mari de uscat, deși atunci când băiețelul din film e luat de cei de la protecția copilului, cineva a spus râzând, ca pe o poantă: „Poate îl aduc la noi!”

Pe această zonă unde ficțiunea întâlnește realitatea lucrează cinemaul și mai ales filmele lui Spielberg, care întotdeauna păstrează o zonă de candoare rezistentă la orice șoc. E perfect normal să te trezești cu un extraterestru în magazia cu scule și să-l iei în casă. Nu există explicații pentru relația care se stabilește între tine și el pentru că nu poți explica de ce iubești pe cineva (iar cei care au un răspuns probabil nu iubesc cu adevărat.). 

Pe lângă multele paliere pe care lucrează filmul, e important și acesta: E.T. vine pentru Elliott și pentru a-l ajuta să înțeleagă, repetând scenariul pierderii, că tatăl lui a plecat cu o femeie pe care probabil chiar o iubește (e cu ea în vacanță într-o țară care nu-i place), dar asta nu înseamnă că nu își iubește și copiii. 

Să-i eliberăm pe cei dragi e cel mai greu lucru pe care îl învățăm în viață, indiferent că aceștia pleacă sau mor. 

Doar așa putem înțelege iubirea necondiționată, care presupune să iubești atât de mult, încât să nu-l vrei pe celălalt pentru tine dacă nu poate sta, dar să-l iubești fără să ți se usuce inima după ce pleacă.

Spielberg avea 35 de ani la momentul „E.T.” Nu mai era un copil, dar toate filmele lui trădează această încredere în inocența primordială a oamenilor și în capacitatea cinemaului de a o cultiva. Naivitate? Dacă n-ar fi fost și alți naivi, „E.T.” n-ar fi ajuns un film cult imediat după premieră.

Sandu

Însă „E.T.” nu mă poate consola că am dezamăgit pe cineva care avea încredere în mine. Când mi-am dat seama că nu pot face mai mult pentru adolescentul bolnav cu care lucrasem un an jumate și de care centrul nu avea grijă, am făcut o sesizare la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și m-am retras. 

În curând se fac patru ani de când Sandu nu mai e, iar sentimentul meu de vinovăție crește. Deși toată lumea mi-a spus că nu aveam cum să-l ajut mai mult (era și el un fel de extraterestru), nu cred că, renunțând să-l mai văd, l-am lăsat să-și împlinească destinul. Trebuia să fac posibilul și imposibilul ca să-l salvez. Mi-e rușine că nu i-am mai răspuns la telefoane, dar nu puteam să-l văd murind. (Am scris despre povestea lui Sandu aici).

Știu că există o teorie care susține că „E.T.” e și despre cum îi însoțești pe cei dragi spre moarte și că E.T., de fapt, moare, dar nu cred că se aplică în cazul lui Sandu. Sau poate că n-am văzut filmul de suficiente ori. 

Foto: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News