Filmul a concurat în competiţia Giornate degli Autori, secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Veneţia înființată în 2004 după modelul Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes, fiind susţinută de asociaţiile regizorilor şi autorilor italieni, ANAC şi 100 autori.
Prestigiosul „Lion of the Future” în valoare de 100.000 de dolari este acordat celui mai bun debut, câștigătorul fiind ales din toate secțiunile competitive ale Festivalului de Film de la Veneția. GdA Directors Award este oferit celui mai bun film din secțiunea Gironate degli Autori și a fost acordat de un juriu format din 27 de tineri cinefili, câte unul din fiecare ţară a Uniunii Europene, juriu care anul acesta a fost condus de regizoarele Mina Mileva și Vesela Kazakova.
„Imaculat” spune povestea Dariei, care ajunge la dezintoxicare pentru a scăpa de dependenţa de droguri insuflată de prima ei dragoste. Inocenţa ei afişată o salvează de avansurile sexuale ale celor mai mulţi dintre narcomanii din centru şi îi aduce protecţia lor. Ajunsă în centrul atenţiei, Daria descoperă că tratamentul special vine cu un preţ mare.
Filmul îi are în rolurile principale pe Ana Dumitrașcu, Vasile Pavel și Cezar Grumăzescu, alături de care apar și Rareș Andrici, Ilona Brezoianu, Bogdan Farcaș, Ionuț Niculae, Florin Hrițcu, Tiberiu Dobrică, Ninel Petrache, Dan Ursu, Ozana Oancea, Diana Dumbravă și Cristina Buburuz.
„«Imaculat» este un film puternic cu un mesaj transmis cu o măiestrie desăvârșită prin ochiul camerei. «Imaculat» reprezintă vocea a doi autori care au dat dovadă de o abordare cinematografică interesantă în ecranizarea experienței unei tinere dependente de heroină, aflată în procesul de reabilitare, filmul având niște performanțe impresionante din partea actorilor. Filmul se concentrează pe interacțiunea dintre pacienți într-o clinică de dezintoxicare și pe instituția în sine, fără a pune accentul pe punctul de vedere al personalului medical. Abordând subiecte precum toxicitatea relațiilor și abuzul, «Imaculat» reprezintă în opinia noastră tot ce trebuie să fie o operă cinematografică: o oglindă a societății, o societate în care femeile sunt împinse în claustrofobia subjugării”, a fost mesajul juriului la înmânarea premiului.
Având la bază o pregătire în psihologie, Monica Stan a lucrat ca scenarist mai mulți ani, dar „Imaculat” reprezintă debutul ei în regie.
„Filmul a încolțit în mine într-un moment în care nici nu mă gândeam că voi face film. De fapt nu știam nici măcar ce voi face cu viața mea, eram complet confuză, dar știam că tocmai trăisem o experiență extraordinară. Învățasem ceva care mă schimbase pentru totdeauna și care nu putea fi ținut doar pentru mine. Distilarea acestui «ceva» și
transpunerea sa într-un limbaj cinematografic a fost însă un proces îndelungat și complex. Știam că mă interesează relațiile care se creează între oameni în contextul unei dinamici de grup aflat într-un mediu izolat și claustrant și cum aceste relații de putere ne alterează profund simțul propriei identități”, a declarat Monica Stan.
Scrierea scenariului și realizarea filmului au fost un proces de autodescoperire, dar și de deschidere la experiențele actorilor și la felul în care au interpretat ei scenariul. Pentru mine cele mai mari recompense au fost procesul în sine și oamenii cu care am lucrat, cărora le sunt extrem de recunoscătoare. Mă bucur foarte mult că aceste premii sunt o recunoaștere a muncii și a talentului lor.
Monica STan
George Chiper-Lillemark a regizat și coregizat mai multe scurtmetraje printre care și „Palmele” selecționat la Locarno și Rotterdam IFF, cât și documentarul de lung metraj „Omul care a vrut să fie liber” împreună cu Mihai Mincan. În calitate de director de imagine a lucrat în diverse țări și a realizat numeroase lungmetraje printre care și „Touch Me Not”, regizat de Adina Pintilie. El semnează și imaginea filmului.
„LEvenement”, de Audrey Diwan, a primit Leul de Aur
Festivalul de Film de la Veneția s-a încheiat sâmbătă seară, iar dramă despre avorturi „LEvenement” (n.r. – Evenimentul) a regizorului francez Audrey Diwan a învins în competiția de renume și a câștigat Leul de Aur pentru cel mai bun film, relatează Variety. Diwan a primit premiul de la un juriu prezidat de regizorul premiat cu Oscar, Bong Joon-ho. Din juriul internațional a făcut parte și regizorul Alexander Nanau.
Filmul prezintă lupta unei tinere studente pentru a putea face avort la începutul anilor 60, în Franța, într-un moment în care era o practică tabu cu consecințe juridice severe. Filmul lui Diwan este comparat de revista Variety cu filme de referință despre acest subiect, cum ar fi „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” al regizorului român Cristian Mungiu. Totuși, amestecul său de candoare vizuală provocatoare și studiul delicat al personajelor se simte distinctiv – și, în ciuda perioadei pe care o prezintă, este prea de actualitate ca urmare a recentei controversate modificări legale din Texas, subliniază revista.
Lista integrală a câștigătorilor
- Leul de Aur pentru cel mai bun film – „LEvenement”, de Audrey Diwan
- Leul de Argint – Marele premiu al juriului – „The Hand of God/ E stata la mano di Dio”, regizat de Paolo Sorrentino
- Leul de Argint pentru cel mai bun regizor – Jane Campion, pentru „The Power of the Dog”
- Coppa Volpi pentru cel mai bun actor – Jon Arcilla, pentru -On The Job: The Missing 8”
- Coppa Volpi pentru cea mai bună actriţă – Penélope Cruz, pentru „Madres paralelas”
- Cel mai bun scenariu – Maggie Gyllenhaal, pentru „The Lost Daughter”, după un roman semnat Elena Ferrante
- Premiul special al juriului – „Il Buco”, de Michelangelo Frammartino
- Premiul „Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun tânăr actor/actriţă – Filippo Scotti, pentru „The Hand of God”, regizat de Paolo Sorrentino
ORIZZONTI
- Cel mai bun film – „Pilgrims”, de Laurynas Bareisa
- Cel mai bun regizor – Eric Gravel, pentru „A plein temps”
- Premiul special al juriului Orizzonti – „El gran movimento”, de Kiro Russo
- Cel mai bun actor – Piseth Chhun, pentru „White Building”
- Cea mai bună actriţă – Laure Calamy, pentru „A plein temps”
- Cel mai bun scenariu – „107 Mothers”, de Peter kerekes şi Ivan Ostrochovsky
- Cel mai bun film de scurt metraj – „Los Huesos”, de Cristóbal León şi Joaquín Cociña
Premiul „Luigi De Laurentis” pentru film de debut – „Imaculat”, de George Chiper-Lillemark şi Monica Stan
VIRTUAL REALITY
- Cea mai bună poveste VR – „End of Night”, de David Adler
- Cea mai bună experienţă VR – „Le Bal de Paris”, de Blanca Pi
- Marele premiul al juriului pentru cea mai bună operă VR – „Goliath: Playing With Reality”, de Barry Gene Murphy şi May Abdalla