Filmul „See you soon” a avut premiera în SUA şi în Rusia în această săptămână și este unul de dragoste în care fotbalul joacă un rol foarte important. Un celebru fotbalist american se accidentează în timpul calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2018, iar în timpul recuperării se îndrăgosteşte de o rusoaică. Se cunosc pe un vas de croazieră, iar povestea lor de dragoste începe în timpul unei vizite într-unul dintre oraşele port în care vasul ancorează.
Mai multe secvențe din film au fost filmate în urmă cu doi ani pe stadionul Cluj Arena, iar acum au fost prezentate publicului pe marile ecrane. Pe lângă filmările de la Cluj pelicula s-a mai tras în studiourile din Buftea, pe plajele din Grecia, dar și în Sankt Petersburg. „Filmul este despre o femeie casnică din Rusia, săracă, ce are probleme acasă și încearcă să scape de ele. Își ia copilul, încearcă să facă bani și ajunge pe un vas de croazieră. De cealaltă parte e un fotbalist bogat și extravagant din America ce și-a pierdut calea abrupt și încearcă să scape de atenția paparazzi-lor plecând pe un vas de croazieră”, spune actorul Liam McIntyre.
Antrenamente cu jucătorii de la Sănătatea
Personaje principale sunt Ryan, interpretat de actorul australian Liam McIntyre, şi Lana, superbul model rus Jenia Tanaeva, cea care a şi scris scenariul. Povestea filmului are 107 minute, iar Jenia spune: „E o altă poveste a cenușăresei, în care rolul principal îl joacă o mamă singură”.
„În film joc fotbal și a trebuit să învăt într-o săptămână să fiu cel mai bun jucător din lume. Chiar dacă am făcut atâtea antrenamente pentru filmul Spartacus, după ce am făcut o zi de antrenamente la Cluj jucând fotbal non-stop am și spus că e greu să fii fotbalist”, a mai declarat McIntyre. Actorul de 37 de ani a făcut antrenamente timp de mai multe zile cu jucătorii echipei de fotbal Sănătatea Cluj.
„Filmul este o poveste de romantică modernă care arată ca puterea dragostei poate construi punţi între locuri greu de imaginat și depre puterea footbalului de a uni lumea”
David Mahmoudieh, regizorul peliculei
Amintiri speciale despre România: „Mama a trăit aici!”
După încheierea filmărilor, actorii Harvey Keitel și Liam McIntyre au avut timp de relaxare și s-au plimbat prin Cluj, unde au fost primiți în stil ardelenesc și li s-au oferit cele mai bune preparate gastronomice. „Am mai fost în București, în Sighișoara și de fiecare dată o iau ca pe o călătorie plină de emotii pentru că îmi amintește de mama. Îmi imaginez că pe aici a fost și ea”, spune Harvey. Actorul în vârstă de 80 de ani are legătură cu țara noastră și asta după ce mama acestuia a locuit în comuna Leordina din județul Maramureș.
Și McIntyre a avut cuvinte de laudă pentru țara noastră, mai ales după ce-a gustat din bunătățile gastronimice pregătite special pentru el: „România este minunată! Oamenii sunt minunați și e fascinant să te uiți la arhitecturile clădirilor și să vezi atâtea influențe arhitecturale. E frumos!”. Actrița Poppy Drayton spune despre România: „Aici am turnat primul meu film. Are un loc special în inima mea. Știu și câteva cuvinte în limba română. Ești minunată! Ești draguță!”