A fost primul sezon „Înapoi în GROAPA. Ediția TV”, iar ultimul episod a fost lider absolut de audiență, aducându-le telespectatorilor o încheiere neașteptată pentru viața lui Sașa Vlahu, interpretat de Daniel Nută, și toți ai lui.

Cerdak a murit. Shogunu și-a arătat adevărata față și a devenit principalul inamic, devenind clar că era cel care controla cu adevărat totul. Soarta personajelor a fost impactată pe vecie. Cel care a luptat constant, Sașa, este mai deznădăjduit ca niciodată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Nu pot să fac nimic. Totul se întâmplă cu un pas înaintea mea, nu ajung niciodată acolo unde trebuie, când trebuie și când ajung, doar stau și număr morții”, a admis cu lacrimi în ochi Sașa, atunci când în brațele lui s-a aflat, în sfârșit, Alma, femeia pe care o iubește atât de mult, dar cu care încă nu poate clădi tot ce visează.

De cealaltă parte, Vali simte că nimic nu va mai fi la fel și o vrea pe Manuela mai aproape de el pentru a construi împreună ceea ce a visat mereu. Iar Franco știe că nu se poate bucura de iubirea lui Mari, dar vrea să-și găsească locul în GROAPA. Se pare că secretele lui sunt mai mari și mai apăsătoare decât s-ar fi gândit cineva.

Un final care a clătinat totul din rădăcini. O descoperire care a schimbat fiecare detaliu pentru cei care au trăit povestea cu sufletul la gură.

O frază spusă de Sașa lui Franco care a deschis un mare semn de întrebare: „n-ai ales la întâmplare casa asta. Ceva, ceva, te leagă de ea. Nu-i așa, frate?”. Primul sezon a ajuns la sfârșit!

Urmărește-ne pe Google News