Cosmin Cernat, prezentatorul reality-ului a făcut aseară anunțul mult așteptat de fanii “Exatlon”; show-ul se află pe ultima sută de metri, înaintea finalei care se anunță a se disputa în luna decembrie.

„Este momentul unui anunț extrem de important pentru voi toti. Oficial, intrăm în ultima operioada de la România, sunt ultimele trei saptamani. Acestea vor fi săptămâni cu eliminari duble, va fi multă tensiune, multă emotie, și apoi urmează play off-ul, când veți juca individual. Celor care veți ajunge în acea fază a competiției, după eliminările care mai sunt câteva la număr, vă doresc din toată inima mult success, multă baftă”, a anunțat prezentatorul emisiunii.

Faimoșii au pierdut duelul împotriva Războinicilor, cu scorul de 10 la 3, astfel că la duel au intrat doua fete din echipa Faimoșilor: Monica Roșu, concurenta propusă de coechipieri, si Mădălina Predoi, sportiva cu cel mai mic punctaj acumulat săptămâna trecută. Doar trei fete au mai rămas în Echipa Faimoșilor; Monica Roșu a intrat automat la duel, în ciuda problemelor de sănatate cu care se confrunta, din cauza faptului ca player of the week a fost desemnata Cristina Nedelcu, salvata de procentajul uriaș al punctelor acumulate în concurs. Din păcate, din cauza mai multor accidentari, Monica Roșu nu a mai putut continua și eliminarea a fost anunțată, în urma renunțării sportivei de la jocul duelului impotriva Mădălinei Predoiu.

Citește și

Despre norvegieni, de la români. Cum trăiesc, cum își educă copiii, cât beau, ce mănâncă. Și ce putem învăța noi înșine de la românii care conviețuiesc cu ei

 

Urmărește-ne pe Google News