În ziua în care artiștii sperau să urce pe scena de la Rotterdam la marea finală Eurovision, ei vor participa la acest eveniment fără să se deplaseze de acasă. Dintre ei nu va lipsi Roxen, reprezentanta României din acest an, care va concura pentru țara noastă la Eurovision 2021. În această sâmbătă, pentru prima dată în istoria concursului, reprezentanții din țările participante nu vor avea competitori, ci își vor reuni vocile, ca o punte peste întrega Europă, în piesa câștigătoare a anului 1997, “Love Shine a Light”.
Spectacolul “Europe Shine a Light” va fi o producție unică ce va trece în revistă cele 41 de piese calificate în acest an, dar va include și momente speciale ale unor artiști cunoscuți din istoria Eurovision. Gali Atari, cea care a câștigat Eurovision 1979, va interpreta hitul său “Hallelujah”, împreună cu un cor în care se vor regăsi foști participanți la Eurovision Junior.
“Dorim ca acest show să îi pună în valoare pe cei 41 de artiști care ar fi trebuit să apară la Rotterdam, dar și să-i inspirăm pe cei de acasă și să conectăm oamenii din Europa și nu numai, în aceste timpuri dificile. Desigur, nu îi vom uita pe cei afectați de criza coronavirus și pe cei care fac toate eforturile să îi țină piept acesteia. Haideți să facem din acesta un moment de neuitat în istoria Eurovision”, a declarat Sistse Bakker, producătorul executiv al celei de-a 65-a ediții Eurovision.
“Pentru prima dată la Eurovision nu vor fi jurii sau voturi, toată lumea se va bucura de feeria muzicii, ascultând cântece mai vechi și mai noi, care au făcut istorie la Eurovision de-a lungul anilor. Haideți să ne alăturăm sâmbătă seară sutelor de milioane de telespectatori de pretutindeni și să ne bucurăm împreună de magia Eurovision, într-un spectacol cum nu a mai fost și cum nu cred că va mai fi vreodată”, a spus și Liana Stanciu, șefa delegației României la Eurovision din acest an.