Înainte de anunţarea căştigătorului care va reprezenta România la Eurovision 2014 de la Copenhaga, Danemarca, pe scenă au fost chemaţi membrii juriului.
Printre aceştia s-a aflat şi regizorul muzical Alexandra Cepraga. Din păcate, în timp ce se îndrepta spre scenă, aceasta a alunecat şi s-a lovit destul de grav, fiind incapabilă să mai apară alături de finaliştii chemaţi pe podium.
Căzătura a stârnit rumoare atât în rândul publicului, cât şi în rândul concurenţilor care se aflau pe scenă pentru a afla rezultatul finalei.
Cântăreţii au fost atât de şocaţi de incident, încât şi-au dus mâinile la gură, speriaţi de căzătura Alexandrei Cepraga.
Scena Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov, unde s-a desfăşurat finala naţională Eurovision, i-a dat bătăi de cap şi marii artiste Corina Chiriac, care a fost invitată să cânte. „Sper să nu alunecaţi pe scena asta ca mine”, a spus Corina Chiriac.
Citește și: „FINALA NAŢIONALĂ EUROVISION 2014. Iată CINE va reprezenta ROMÂNIA la EUROVISION 2014 de la COPENHAGA! | FOTO”

 
 

Urmărește-ne pe Google News