Problemele au început în clasa a treia

Colegii săi au semnat o petiție cerând ca el „să dispară”: „De exemplu, am avut în clasa a 3-a petiția anti-Radu, semnată de copii ca să dispar. Nu știu de ce.

Bullyingul s-a concentrat adesea pe presupusa sa situație financiară: „Se vorbea numai despre bani, bani, bani și eu nu știam la ce se referă ei, pentru că nu înțelegeam. Că tu ai bani, că tu trăiești în puf, că tu stai la castel”, a povestit Radu în timpul podcastului.

Incidentul cel mai grav

„Cea mai marcantă pentru mine a fost în clasa a 8-a, când aveam un profesor de română foarte bun. Se supărase pe noi că nu făcusem tema sau ceva și era foarte sever. Când dădea cu pumnul în masă, toți eram… Dar știu că a ieșit în timpul cursului și n-am fost printre cei care nu și-au făcut tema, chiar îmi făcusem tema. Și stăteam și în prima bancă, a venit la mine, băi, și am primit niște pumni în burtă! Că eu sunt motivul pentru care el pleacă, că s-a uitat la mine în timpul discursului și nu știu ce.

Și m-am dus și m-am ascuns în baie și singura persoană care m-a scos de acolo a fost doamna directoare. Culmea e că este și un after bullying, adică când am intrat acolo și încercam să par că n-am plâns deloc, deși plânsesem de nu mai puteam, și mai rău începea. Acum se lua de mine că de ce plângi, ești fetiță? Păi după 6 pumni în burtă plânge oricine la 13 ani”, a povestit Radu.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Recent, Radu a fost victima unor acte de agresiune

Fiul lui Ștefan Bănică jr a fost ținta unor acte de vandalism și în prezent. El a declarat pentru Asociația TACI: „M-am mutat și mi s-a tot vandalizat mașina: cuțite în anvelope, zgârieturi pe uși și lovituri în bară, bara din față, bara din spate, șuturi”, a mai spus Radu Bănică.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI