Sâmbătă seară, într-un mall din Capitală, Anamaria Prodan a venit însoțită de băiatul ei în vârstă de 12 ani la lansarea cărților autobiografice. Impresara a lansat două cărți autobiografice, intitulate „Da, sunt cea mai bună!” , și una dedicată mamei sale, Ionela Prodan.
A fost prima apariție în public a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că a depus actele de divorț. Bebeto nu și-a lăsat mama singură în aceste momente, iar adolescentul a stat lipit de Anamaria Prodan pe tot parcursul serii. Vizibil afectat de divorțul părinților, Laurențiu jr a izbucnit în lacrimi atunci când mama sa a vorbit despre despărțire.
„Nu plânge, Bebe! Noi nu plângem decât acasă!”, a spus Anamaria Prodan, în fața celor prezenți, care au rămas înmărmuriți, potrivit Click!.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Anamaria Prodan: „Mama mi-a apărut în vis și mi-a zis să ridic capul sus”
Impresara a dezvăluit că ea a aflat de la alții că soțul ei vrea să divorțeze, însă l-a iertat. Anamaria Prodan a mărturisit că mama sa, care s-a stins din viață în urmă cu trei ani, i-a apărut în vis și a încurajat-o să meargă mai departe cu capul sus.
„Am învățat să iert. Acum nu mă mai doare nimic, m-a durut când a murit mama, când a murit tata, când suferă copiii. Mama mi-a apărut în vis și mi-a zis să ridic capul sus și să merg mai departe, să trec odată peste asta. Lui Laurenţiu îi urăm mult noroc în noua lui viaţă”, a declarat Anamaria Prodan.
Laurențiu Reghecampf și-a văzut fiul 10 minute în 8 luni
Anamaria Prodan a declarat că Laurențiu Reghecampf și-a văzut copilul doar 10 minute în ultimele 8 luni. Impresara încearcă să fie puternică pentru copiii săi și a vorbit despre relația pe care o are Bebeto cu tatăl lui.
„În 8 luni, tatăl lui a trecut și l-a văzut 10 minute! Copilului îi este dor de el… era idolul lui! Bebeto suferă și cea mai importantă misiune pentru mine este să-l protejez pe el. Bebeto e un băiețel sensibil, duce greu povara suferinței. Mereu își sună tatăl… Nu doresc nimănui, credeți-mă, să treacă prin ce trecem noi!”, a dezvăluit Anamaria Prodan recent.