Brooklyn Beckham (15 ani) pare să fie îndrăgostit de o actriţă pe val în acest moment. Este voba despre americanca Chloe Grace Moretz (17 ani), cunoscută pentru rolul ei din seria Kickass. Cei doi au fost fotografiaţi de mai multe ori împreună, e drept, doar plimbându-se sau vorbind, iar presa din întreaga lume a scris că între cei doi ar fi ceva mai mult decât o simplă prietenie.
Dornică să pună capăt acestor zvonuri, Chloe a vorbit în premieră despre relaţia dintre ea şi fiul unuia dintre cei mai sexy fotbalişti din lume.
Întrebată de o telespectatoare, la o emisiune interactivă, dacă ea şi Broklyn formează un cuplu, Chloe a răspuns:
„Este o întrebare destul de îndrăzneaţă”, s-a mirat ea, după care a continuat.
„Nu ştiu. Este un tip de treabă şi o persoană bună. Îmi place să petrec timpul cu el”.
Atunci gazda emisiunii, Andy Cohen, a intervenit: „Poate că nu vrei să etichetezi relaţia dintre voi…”
„Da, poate”, a replicat Chloe.
Deşi refuză să spună prea multe, într-un alt interviu, Chloe a mărturisit de ce îl place atât de mult pe Brooklyn.
„Ce mi se pare interesant la Brooklyn şi chiar iubesc lucrul ăsta la acest puşti, este că este pasionat de ceea ce îşi doreşte să devină: un fotbalist profesionist. Şi îmi place când văd că mai este cineva la fel de serios ca mine în ceea ce face”, mărturisea Chloe într-un interviu acordat revistei Glamour.
Foto: Hepta, Northfoto
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News