Dacă până acum, Florin jr nu simțea că face parte din viața prezentatorului de la Pro TV, după ce acesta vorbea în aparițiile publice doar de existența celor două fiice, acum tânărul este mândru că Busu i-a menționat numele în public, percepând acest lucru ca pe o recunoaștere.
”Nu s-au înțeles cu mama, asta este, asta este viața. Nu am de ce să-l critic. M-a durut că nu a ținut legătura cu mine și m-am simțit exclus. Nu știu motivul pentru care a plecat, când aveam trei ani. Am înțeles că s-au cunoscut la Piatra Neamț, unde au fost repartizați după facultate. Apoi tata a plecat la București și nu s-a mai întors. S-a întors acum în viața mea, a făcut un pas imens în viața mea. Apreciez că a putut să vorbească despre mine public fără să-i cer eu asta. Îmi cer iertare pentru că i-am făcut o imagine proastă. Ultima oară am vorbit în decembrie, l-am sunat să văd ce face.
Nu mi-am dorit niciodată să-l distrug, mi-am dorit doar să-mi cunosc tatăl în realitate. Ne-am întâlnit întâmplător în centrul orașului, în Târgu Mureș, în 2008, nu am stat prea mult de vorbă. Pe mine nu m-a recunoscut, a recunoscut-o el pe mama. Vreau să îl întâlnesc, o să îl sun și să îl întreb dacă vrea să se vadă cu mine. Am fost la sediul televiziunii unde lucrează tatăl meu. Am vrut să văd eu unde lucrează el, am fost emoționat. Îmi doresc foarte mult să îl văd de aproape și să îl cunosc”, a declarat Florin junior la Cancan TV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News