În sfârşit, după două căsnicii eşuate, cu operatorul Dan Alexandru şi cu omul de afaceri israelian Soli Shaltiel, frumoasa actriţă Manuela Hărăbor, ajunsă celebră după rolul din pelicula “Pădureanca”, şi-a găsit liniştea sufletească alături de cel de-al treilea soţ al ei, actorul Rareş Ioan Stoica.
Şi, după cum stau lucrurile, e clar că această relaţie este benefică şi pentru fiul ei, care suferă de autism şi are mare nevoie de o atmosferă prietenoasă şi caldă în cămin.
Tatăl natural al lui Andrei este regizorul Dan Chişu, însă deşi atunci când era mic acesta îl vizita şi îi cumpăra cadouri, niciodată nu a dorit să-l recunoască pe băiat în acte.
Poate că gestul lui n-ar fi fost atât de dureros, căci bărbaţii care nu-şi doresc copii pot oferi multe surprize neplăcute, însă Andrei s-a întristat când a auzit că Dan a spus că nu are moştenitori.
Însă, Rareş Ioan Stoica, noul partener de viaţă al mamei sale, se comportă exemplar cu el. Cei trei au petrecut Revelionul împreună, la un restaurant, şi nu este vacanţă din care Andrei să lipsească.

Câtă tandreţe între actriţă şi Andrei, diagnosticat cu autism

Manuela Hărăbor s-a luptat ca Andrei să beneficieze de tratamente revoluţionare, pentru a învinge boala cu care s-a născut, autism. Între cei doi există o legătură magică, dovadă stând şi fotografiile lor emoţionante.
“Sunt superîndrăgostită de fiul meu, nu ştiu cum aş putea să mă mai îndrăgostesc de alt bărbat. Iubirea pentru Andrei îmi taie respiraţia!”, declara ea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI