„La mulți ani, Filip, băiatul meu iubit! 17 ani, o vârstă la care ai fi purtat în suflet un mix de trăiri şi sentimente, de aspirații și de pasiuni, dacă nu erai încorsetat de o anumită infirmitate.

Știu că ești protejat de dragostea noastră și te bucuri de fiecare zi, fără să observi , așa cum am mai spus, cât de puține șanse au tinerii speciali în societatea românească.

Sper, însă, că lucrurile se vor schimba și aici, iar copiii și adolescenții ca tine vor primi o atenție mai mare și un sprijin mult mai ferm.

Sper să vină o zi în care vulnerabilitățile voastre să nu mai fie repudiate, ci remediate, iar calităţile multiple, uneori chiar uluitoare, să fie descoperite și apreciate.

Te iubesc! În poză, Filip este alături de surorile lui, Ștefania și Petra, dar și împreună cu verișoarele sale, Natalis și Sofia”, a fost mesajul postat de cunoscutul prezentator pe o reţea de socializare.

În urmă cu ceva timp, Mădălin a vorbit pentru OK despre viaţa fiului său.„Filip a avut o neşansă, a fost un caz special. Cu el am făcut mari eforturi, deşi când ai un copil care trece printr-o dramă, nu poţi spune că ai făcut suficient.

El nu prea mai poate fi ajutat. Când ai neuronii prăjiţi, ce să mai faci? Filip s-a născut perfect sănătos, normal, dar a luat virusul varicelei la vârsta de două luni, iar vaccinul nu exista la noi… În România nu era, nici medicii nu erau suficient de informaţi.

Acum, fizic vorbind, el are încă foarte multe din abilităţile unui om normal. Dar mi-e foarte greu să-mi imaginez că va fi integrat… Este extrem de creativ! Are o imaginaţie incredibilă!

Desenează inimaginabil, fotografiază, scrie, a ajuns să descarce programe de pe internet înainte să ştie să citească. Are o memorie vizuală excelentă. Neputând să vorbească, a trebuit să-şi dezvolte alte abilităţi”, mărturisea Mădălin Ionescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News