Albert și-a aniversat ziua de naștere în aceeași zi cu creatoarea de modă, pe 3 octombrie.
Într-un interviu pentru emisiunea Vorbește lumea, Albert
și-a adus aminte de tatăl lui celebru: ‘Sunt ambițios ca tata.
Albert Iovan este elev la British School of Bucharest și practică mai multe sporturi, printre care și scrima, golful, înotul, surfingul, ciclismul și echitația.
„L-am crescut independent, adică mi-am dorit să îi dau libertate de mic. L-am trimis în prima tabără la 3 ani și 10 luni. Era cel mai mic de acolo din tabără. Și a repetat figura ani la rând. Deci în fiecare an pleacă în cel puțin o tabără. Am dorit ca în momentul în care a crescut mai mare și am putut să am discuții serioase cu el, orice ar vrea să facă sau orice gând are să mi-l comunice. Nu l-am bătut niciodată”, povestea Romanița Iovan, într-o emisiune, despre modul în care și-a crescut fiul, potrivit click.ro.