Vica Blochina a avut o relație cu Victor Pițurcă și împreună au un băiat, pe Edan. Fosta balerină și-a luat inima în dinți și a acceptat provocarea de a participa la Survivor România 2023. Vedeta face parte din echipa Faimoșilor și a surprins pe toată lumea când s-a descurcat excelent la probă și a reușit să aducă punct echipei sale.
După ce jocul s-a încheiat, Vica Blochina a făcut mărturisiri emoționante în timp ce se abținea să nu plângă. Edan nu mai vorbește cu mama lui, pentru că a acceptat să participe la „Survivor”.
„Copilul meu nu vorbește cu mine pentru că am plecat la această competiție. Nu a vrut să plec. M-am bucurat foarte mult pentru că am vrut să-l fac mândru pe el. Când am dat jos ultima piesă, eu m-am gândit la el”, a dezvăluit fosta balerină.
Edan a rămas în grija lui Victor Pițurcă atât timp cât mama lui va fi plecată în Republica Dominicană. Vica Blochina își dorește să își facă băiatul să fie mândru de ea.
„Am lăsat un copil acasă și sper din tot sufletul meu să le arăt tuturor că se poate și la vârsta asta să fii bun, să fii plin de viață și să fii foarte bun pe traseu.
Îmi vine să plâng și am foarte mari emoții”, a precizat vedeta atunci când și-a făcut prezentarea, la prima ediție „Survivor România” 2023.
Motivul pentru care Vica Blochina participă la „Survivor România” 2023
Vica Blochina se numără printre cei 12 Faimoși de la „Survivor România” 2023. Într-un interviu pentru emisiunea lui Cătălin Măruță de la PRO TV, vedeta a dezvăluit că motivul pentru care participă la concurs îl reprezintă banii.
„Aş rămâne singură pe insulă cu Iftimoaie. Am mai fost, mă pot baza pe el. Cum am fost convinsă să merg la Survivor? Plec pe bani mulţi în vacanţă, fac şi detox. Este pentru prima oară în viața mea în care mă stresez, după ce am semnat, pentru că îmi e frică de foarte multe lucruri”, a spus Vica Blochina în emisiunea „La Măruță”.
„Tu ai văzut o femeie la vârsta mea să meargă la Survivor? Este prima oară în viața mea când, după ce am semnat, am fost foarte fericită, iar acum mă stresez, pentru că mi-e frică de foarte multe lucruri. Spre exemplu: că nu voi reuși să fac probe, că nu voi putea sta cu multă lume și să dorm pe o scândură”, a mai declarat Vica Blochina, potrivit protv.ro.
Edan locuiește cu tatăl lui
Vica Blochina a fost invitată recent la emisiunea online „Fiță cu Adiță”, unde a vorbit și despre fiul său de 14 ani. Edan a decis să locuiască cu tatăl său, Victor Pițurcă. Decizia adolescentului a dat-o peste cap pe fosta balerină, însă ea i-a respectat alegerea, chiar dacă și-a pus o mulțime de întrebări înainte.
„Ca orice mamă care își iubește copilul. Îl iubesc foarte mult pe Edan. În momentul de față, după 14 ani, este mai mult cu tatăl lui. Asta a fost încă o chestie de depresie pe care am avut-o eu la un moment dat. Plângeam foarte mult și nu înțelegeam de ce nu vrea să vină și de ce nu vrea să mă asculte. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Edan are o relație frumoasă cu toată familia. Dacă el nu vrea să plece… (…) Cred că ține cu Steaua. Ce zice tata, asta e la el. Nu știu dacă pot să zic că am o liniște din punctul ăsta de vedere. Când pleacă copilul, te gândești ce am făcut greșit, poate am eșuat ca mamă, poate nu eram bună, poate eram prea dură. Să nu uit un lucru… Când tatăl nu recunoștea copilul, eu mi-am dorit și plângeam în fiecare zi, îmi doream ca ei să își petreacă timpul împreună”, a declarat Vica Blochina.