Panica s-a instalat imediat în vila concurentelor, care primesc lovitura când se aşteptau mai puţin. Pentru cine s-a aprins, telespectatorii vor putea afla urmărind ceremonia specială a focului din cadrul celui mai nou episod Insula Iubirii, difuzat în această seară, de la 20.30, la Antena 1.

Au fost zile şi nopţi intense pe Insula Iubirii, cu drame, surprize, gesturi extreme şi căderi nervoase. După ce au trecut cu toţii prin tensiunea primelor ceremonii ale focului, au realizat că pericolul e mult mai mare decât anticipaseră iniţial.

Un nou date îi provoacă să abordeze cu sinceritate şi deschidere tentaţia şi totodată să-şi înţeleagă mai bine relaţia, ieşind din zona confort. Tot diseară, telespectatorii vor fi martorii unui moment cu totul delicat, în care emoţiile de pe insula fetelor scapă cu totul de sub control, generând un moment exploziv, în care nemulţumirile sunt spuse direct.

3569179062541367872605162947158838981560236nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

La doar 4 zile pe Insula Iubirii, cel mai dur test de fidelitate devine tot mai insuportabil, iar emoţiile, tot mai greu de controlat. Fiecare clipă şi fiecare gest poate aduce cu sine răsturnări de situaţie sau rupturi ireparabile.

Medicul Tironică Onu, condamnat să plătească sute de mii de euro unei paciente pe care a nenorocit-o pe viață. Este judecat și pentru că a cerut să fie aruncat la gunoi un bebeluș viu, născut prematur
Recomandări

Pentru cine s-a aprins flacăra ispitei şi ce va genera ea pe insula fetelor, dar şi ce surpriză de proporţii i-a pregătit Radu Vâlcan partenerei din cuplu pentru care s-a primit semnalul de pe cealaltă insulă, telespectatorii vor putea afla urmărind cel mai nou episod Insula Iubirii, difuzat în această seară, de la 20.30, la Antena 1.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Ce se modifică din toamnă
Știrileprotv.ro
Elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Ce se modifică din toamnă
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro

Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Se deschide un nou drum de care au nevoie foarte mulți români. Are 4 poduri, 3 pasaje și 2 parcări și legături cu alte șosele importante
FANATIK.RO

A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO

Ce a pățit un român când a ajuns la hotelul de 5 stele din Grecia. Vacanța l-a costat 2500 de euro, dar totul s-a transformat într-un coșmar: “Și alții critică condițiile de cazare din România…”

Andreea Esca, apariție rară în costum de baie, la 52 de ani. Vedeta de la Pro TV și-a etalat silueta în vacanța din Grecia! FOTO
Unica.ro

Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Tradiţii şi obiceiuri de sărbătoarea Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul. Ce nu trebuie să facem azi
Observatornews.ro
Tradiţii şi obiceiuri de sărbătoarea Tăierii capului Sf. Ioan Botezătorul. Ce nu trebuie să facem azi
Horoscop 29 august 2024. Leilor le vine inima la loc și pot respira ușurați, după o perioadă destul de confuză și de dificilă pentru ei
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI