Teatrul independent FF Theatre îi invită pe toți amatorii de o porție bună de râs la un spectacol, pe cât de savuros, pe atât de satiric la adresa societății românești și ai unora dintre exponenții săi. „Flash-uri din sens opus”, prima adaptare după cartea polițistului Marian Godină, este transpusă în spectacolul cu același nume, în regia lui Florin Frățilă, cu actorul Dorin Enache în rolul lui Marian.
Regizorul Florin Frățilă, impresionat de cartea lui Marian Godină
Potrivit FF Theatre, piesa de teatru prezintă drumul către maturitate al unui tânăr din Brașov care decide să devină polițist și, pe lângă personajele savuroase și poveștile amuzante, spectacolul permite tuturor să arunce o privire în interiorul acestei lumi: Poliția Română. Textele lui Marian Godină sunt momente (în cel mai caragialian sens al cuvântului) din viaţa de zi cu zi, cu care oricine poate rezona. Personajele sale îşi pierd treptat identitatea şi devin exponenţi ai unor categorii sociale: parvenitul român care pleacă-n Italia, face o avere frumuşică, îşi cumpără maşină la mâna a doua şi-ncalcă legi prin ţară, pozând în mare afacerist; beţivanul care-njură, dar recunoaşte când greşeşte, şi pe care n-ai cum să te superi, etc.
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Poliţistul Marian Godină nu mai lucrează la Serviciul Rutier din Braşov. Nu pentru că şi-ar fi dat demisia, aşa cum spunea uneori, supărat pe sistem, ci pentru că s-a transferat. Şi nu oriunde, ci la Serviciul de Acţiuni Speciale Braşov.
Regizorul Florin Frățilă spune că a ales să creeze o piesă de teatru după cartea polițistului român pentru că, atunci când a descoperit-o din întâmplare și după ce citit-o, i s-a părut foarte amuzantă. „În plus, Marian Godină mi s-a părut un personaj foarte cinstit și cât mai aproape de un super erou autohton”, încheie regizorul.
Citește și
VIDEO| „Ultima tonă. Am fost miner la Uricani”, filmul complet. Un documentar despre apusul mineritului și eșecul statului în a găsi alternative
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat