„A mea”, a scris Flavius Nedelea pe Instagram, în dreptul unei fotografii în care apare alături de Iulia Sălăgean, într-un restaurant de lux. Omul de afaceri a recunoscut public relația cu fosta soție a lui Alex Bodi, în fotografie cei doi sunt foarte apropiați, se țin de mână și au zâmbetul pe buze.

„Tare frumoși sunteți împreună ❤️ Ai făcut o alegere deosebită Flavius! Julie ești minunată, nici nu mă așteptăm la altceva, felicitări 🥰”, „Superbi! 💘 mă bucur pentru tine ❤️”, „👏Meriți din plin, femeie frumoasă și minunată! Doamne Ajută 🙏😍”, „Cât mă bucur pentru tine ,Iulia meriți din plin sa fii fericită! ❤️”, au reacționat fanii, după ce au văzut că Flavius Nedelea are o relație cu Iulia Sălăgean.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Anamaria Prodan și Flavius Nedelea, după despărțire: „Vom rămâne suflet lângă suflet”

Anamaria Prodan declara că este foarte fericită alături de Flavius Nedelea și că și-a găsit liniștea alături de el. În luna mai, relația lor a ajuns la sfârșit, iar anunțul a fost făcut chiar de cei doi. Impresara și omul de afaceri au postat un mesaj pe rețelele de socializare, unde au anunțat că despărțirea a fost de comun acord.

„Flavius este un om minunat. Este un romantic desăvârșit, un bărbat care știe să aprecieze o femeie și o face să se simtă icoana vieții lui. Călătoria noastră prin viață în doi a luat sfârșit, dar vom rămâne suflet lângă suflet pentru încă un milion de vieți.

Îți mulțumesc pentru momentele superbe pe care mi le-ai oferit și îți doresc toată fericirea din Univers! Ești un exemplu demn de urmat ca bărbat și ca om! Sunt mândră de tine și de tot ce ai realizat în viața asta. Am să te prețuiesc ca prieten drag pentru totdeauna.”

Cine e Flavius Nedelea

La rândul său, Flavius Nedelea a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care spune aceleași cuvinte frumoase despre fosta lui iubită. Relația lor a durat doar câteva luni.

„Anamaria Prodan este un om minunat. Este o femeie care face orice bărbat să se simtă cel mai important din Univers. Este o femeie unică din orice punct de vedere. Sunt mândru că am câștigat o prietenă pe viață.

Călătoria noastră în doi a luat sfârșit, dar vom rămâne suflet lângă suflet pentru încă un milion de vieți. Îți mulțumesc pentru momentele superbe pe care mi le-ai oferit și îți doresc toată fericirea din Univers. Ești un exemplu demn de urmat ca femeie și ca om! Sunt mândru de tine și de tot ce ai realizat în viața asta. Am să te prețuiesc ca prieten drag pentru totdeauna!”.

În vârstă de 42 de ani, Flavius Nedelea este din Tulcea și are mai multe afaceri, printre care și două hoteluri în București. Este vorba despre o unitate hotelieră cu nouă camere chiar în Centrul Vechi din București, dar și un restaurant.

 
 

Urmărește-ne pe Google News