„Nu știu dacă mă regretă sau nu. Știu că am rămas într-o relație de prietenie foarte frumoasă, sinceră. Suntem foarte buni prieteni. Ruptura nu a venit dintr-un comportament deviant al unuia dintre noi. Nu a existat înșelat sau certuri.

Am căzut de comun acord că așa este mai bine. Am avut anumite motive personale amândoi, pe care le-am discutat și am considerat că este mai bine așa”, a spus Flavius Nedelea la Antena Stars, potrivit Spynews.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

„După cum ați văzut, și despărțirea a fost una amiabilă, frumoasă, fără certuri, normal și omenesc, așa cum ar trebuie să procedeze toată lumea.

Din punctul meu de vedere, doamna Prodan este o femeie în adevăratul sens al cuvântului. Acum depinde de la om la om ce înseamnă o femeie puternică, dar este într-adevăr puternică. Nu mai sunt șanse să ne așezăm la aceeași masă”, a mai spus omul de afaceri, la Antena Stars.

Decizia luată de Anamaria Prodan

La două săptămâni de la despărțirea de Flavius Nedelea, Anamaria Prodan a luat o decizie neașteptată. Impresara și fostul iubit vor petrece vacanța împreună și asta pentru că au rămas într-o relație foarte bună, chiar dacă nu mai formează un cuplu.

„Plec în iulie să-mi văd sora, în Vegas. Plec în 2 săptămâni la Nisa. Chiar o să tot plec. Plec cu prietenii mei, merg cu Flavius. Mergem frați toți. Suntem prieteni foarte buni. E superb”, a declarat Anamaria Prodan pentru EGO.ro.

Anamaria Prodan și Flavius Nedelea s-au despărțit după doar câteva luni de relație. Omul de afaceri și impresara au anunțat pe rețelele de socializare că povestea lor de dragoste a luat sfârșit.

Prodan declara că este foarte fericită alături de Flavius Nedelea și că și-a găsit liniștea alături de el. Se pare că relația lor a ajuns la sfârșit, iar anunțul a fost făcut chiar de cei doi. Impresara și omul de afaceri au postat un mesaj pe rețelele de socializare, unde au anunțat că despărțirea a fost de comun acord.

 
 

Urmărește-ne pe Google News