Comentează-La bază ești actor, însă toată lumea te știe drept „Busu de la Meteo”. Îți pare rău că ai fost departe atâția ani de teatru?
-Nu-mi pare rău că mă asociază lumea cu Busu de la Meteo. Îmi pare rău că am stat departe de teatru 12 ani, că mi-am pierdut reflexele emoționale. Acum, după ce am revenit în teatru și am început să lucrez alături de colegii mei, este totul în regulă. Faptul că am făcut o pauză nu a fost de bun augur și nu recomand niciunui actor din lumea aceasta să ia o pauză, nu e bine.
-Te-ai gândit vreodată să renunți la meteo?
-Nu m-am gândit niciodată să renunț la meteo. E o pasiune pe care am făcut-o pentru acest subiect. Prezint aceste prognoze pe care le fac meteorologii și pot spune că am și eu o mică, foarte mică, contribuție acolo. Unele lucruri le mai intuiesc câteodată, dar este un aport minor. Lucrurile stau destul de clar: nu m-am gândit și nu mă voi gândi să renunț la meteo. În paralel pot face și teatru și alte emisiuni, așa că nu se pune problema să renunț.
-În urmă cu 10 ani ai primit premiul „Cel mai bun prezentator meteo al anului” din partea Societății Europene de Meteorologie. Ce a însemnat pentru tine acest premiu?
-Meritul meu cred că este felul în care spun lucrurile: foarte clar, pe înțelesul tuturor. M-a onorat foarte tare pentru că este vorba de recunoașterea muncii unei întregi echipe care face grafice, texte, care se ocupă de trecerea prognozei de la meteorologi către televiziune. Tot efortul acesta colectiv a duc la câștigarea premiului, care, într-adevăr, m-a onorat foarte tare.
-Nu putem să nu remarcăm joculețele și bancurile din timpul rubricii. Cum ți-a venit ideea și mai ales de unde le găsești?
-Ideea a venit în prima zi când am apărut dimineața, la meteo și Mihai Dedu prezenta știrile. Stăteam de vorbă cu Mihai și el a fost cel care mi-a dat o problemă de perspicacitate. I-am spus că o rezolv până la sfârșitul zilei. Am rezolvat-o și a doua zi am venit si eu cu una. De atunci mi-a venit ideea ca în fiecare dimineață să propun o problemă și… s-a transformat într-o rubrică permanentă. Foarte multe dintre aceste probleme de perspicacitate sunt luate din cărți și de pe site-urile specializate. S-au adunat în timp și am făcut povestea să devină virală, ca să spun așa.
-Revenind totuși la actorie. Cum a început dragostea pentru teatru?
–Dragostea pentru teatru a apărut firesc pentru că tata era regizorul și directorul Teatrului Popular din Hunedoara. Avea o trupă cu niște actori senzaționali. Așa că eu am fost pe la teatru de mic. La 7 ani m-a distribuit într-o piesă, nu mai știu exact ce era, eram copil. După care, mai târziu, am avut un accident la picior și nu am mai putut face atletism, așa că m-am dus și am început activitatea alături de tatăl meu și trupa lui de teatru. Am făcut spectacolul „Diminețile unui băiat cuminte” și am luat un premiu național, am luat premiul întâi pentru interpretare, a fost o nebunie. După aceea am dat la teatru, nu am intrat din prima, așa că lucrurile nu au fost tocmai plăcute pentru mine. Dar nu asta este important, ci că până la urmă am intrat. Dragostea pentru teatru a apărut alături de acest teatru din Hunedoara și de tatăl meu.
-Dar cum a fost trecerea la filme?
-Am făcut un film în anul trei de facultate, iar după aceea am mai avut colaborări, filme americane, franțuzești. Și cam asta a fost cu această trecere. Mai mult o joacă. Nu m-a pasionat extraordinar de tare, nu am avut o aplecare atât de mare spre film.
-A trecut mai bine de un an de când ai avut probleme de sănătate. Cum te simți în momentul de față? După acel episod ai învățat să ai mai multă grijă de tine și să încerci să fii mai zen?
-Episodul a trecut. Eu nici nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat atunci. Ziua aceea mi s-a șters din memorie. Nu știu dacă am învățat ceva. M-am lăsat de fumat și a fost o decizie foarte bună, benefică pentru sănătate. Înainte de pandemie, obișnuiam să mai fac plimbări, dar nu pot spune că m-am apucat să-mi schimb viața complet. Am fost la medic, totul este în regulă, nu am probleme. Lucrurile merg bine. Merg în continuare în deplasare, dar am lăsat-o mai ușor.
-Ai spus la un moment dat că știai că vei avea o cumpănă la vârsta de 56 de ani, că ți-a ghicit în palmă o fată din Buftea. Nu crezi că tocmai panica aia că urmează să ți se întâmple ceva a atras energii negative?-Nu. Nici nu mai țineam minte. Uitasem complet. După șase luni nici nu mai știam de discuție. Însă, după ce am avut infarctul și eram la spital, mi-am adus aminte ce mi-a spus acea fată.
-Familia te cocoloșează în continuare sau le-ai convins pe fete că totul este bine și că trebuie să te trateze ca atare?
-Toată lumea mă tratează normal, fără niciun fel de cocoloșeală.