Juratul a fost vrăjit de aspectul fizic al blondei, iar la finalul evoluției a invitat-o să se așeze pe genunghii lui, spunând, spre amuzamentul asistenței: ”Și Mihaela Rădulescu a stat o dată aici”. Florin Călinescu a așezat o concurentă pe genunghi, după care a întrebat-o: ”Totul este natural pe tine?” și i-a acordat un ”Da”.

Chiar dacă este foarte frumoasă, concurenta a primit 3 de ”Nu”, moment în care Călinescu și-a arătat indignarea. ”Iartă-mă, Florine, n-o să mai fac!”, a spus Răduleasca.

”Și pe tine ce, te punea Steer să dormi pe prag dacă dădeai un Da cinstit?”, i-a aruncat Florin Călinescu lui Andi Moisescu.

Schimbări la ”Românii au talent”

Smiley și Pavel Bartoș vor apasa butonul auriu în premieră, adică vor putea și ei trimite un concurent direct în semifinală, la fel ca jurații.

Sezonul șapte al show-ului de divertisment „Românii au talent”, a revenit din 17 februarie cu un sezon epic, plin de emoție, distracție, neprevăzut, suspans, tensiune, povești interesante și talent.

Competiția vine cu noutăți, iar una dintre acestea este reprezentată de faptul că gazdele emisiunii, Smiley și Pavel Bartoș, care sunt foarte buni prieteni, vor avea la dispoziție butonul auriu încă din etapa preselecțiilor. Astfel, pentru prima dată de la lansarea show-ului, cei doi prezentatori își vor putea trimite concurentul preferat direct în semifinală, la fel ca jurații.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News