Contractul încheiat la sfârşitul lunii trecute între firma lui Florin Călinescu şi Poliţia de Frontieră presupune reparaţia echipamentelor, înlocuirea acumulatorilor de la echipamentele portabile de supraveghere, înlocuirea agentului de răcire pentru camerele portabile de supraveghere pe pr incipiul termoviziunii şi servicii de întreţinere periodică. Potrivit ziariştilor de la atitudineaonline. ro, valoarea totală a contractelor este de 1.405.739,01 euro, fără TVA, bani obţinuţi din fonduri europene. Astfel, firma actorului se va ocupa de echipamentele de supraveghere ale poliţiştilor din Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Timişoara, sediul central de la Bucureşti şi Garda de Coastă din Constanţa.
A mai făcut afaceri cu statul
Florin Călinescu nu e doar un actor talentat, ci şi un bun afacerist, astfel că acesta nu este primul contract încheiat de el cu statul român. În perioada în care a candidat pentru un post de senator PNL, acesta a reuşit să încheie două contracte în valoare de aproape 6 milioane de euro pentru livrarea de aparatură pentru ochire şi vedere pe timp de noapte pentru armamentul din dotarea Armatei. În 2010, a mai primit un contract de la Armată, tot pentru echipamente de ochire şi vedere pe timp de noapte, în valoare de 10,5 milioane de euro.