Față de mulți alți colegi de breaslă, care au ales să plătească rate pentru vile, Chilian a rămas fidel garsonierei sale din centrul Bucureștiului. Artistul își duce viața mai departe cât mai ferit de stradă și de pericolul infectării cu COVID-19. Nu e singur, o are aproape pe  ”iubi”, așa își alintă chitara, dar și piticii pe care-i menționează în celebra melodie ”Zece”, adică zece figurine de teracotă.

”Primul album l-am scos cu banii din chiria garsonierei”

”Au trecut 20 ani de la debutul meu, am trecut de mult de ”majorat”, și tot în garsonieră am rămas. Asta este casa mea, spațiul meu de care mă bucur mereu. Este o garsonieră micuță, dar nu mă strâng pereții, și-s atașat de ea căci, și datorită ei, exist eu ca muzician. Am înregistrat primul meu album (”Iubi-Interfață la realitate”-n.r.) cu bani de pe chiria garsonierei, căci a trebuit să fac și asta. Noroc cu un vecin ce m-a iubit mult și căruia i-am dat și Trabant-ul meu. S-a prăpădit, Dumnezeu să-l ierte! M-a luat la el, că altfel aș fi dormit în mașină. Am făcut-o de multe ori, la mare, la munte, la popasuri, dar niciodată în fața casei”, ne-a povestit artistul, primul muzician român ce a atins 1 milion de vizualizări pe YouTube, cu mult înaintea să o facă Inna sau Alexandra Stan.

Chilian: ”Ce-am făcut cu banii câștigați? Am ridicat Casa de binefacere Florin Chilian”

”De ce nu am o casă mai mare? Am o casă mai mare, încă
muncesc la ea. Aș putea să-i spun ”Casa de binefacere Florin Chilian”. N-am
refuzat niciodată să cânt pentru o campanie ori acțiuni sociale și caritabile. Nu cred că mai există alt artist care să fi susținut atâtea concerte cu un
scop umanitar. Din 2001, din 20 de concerte susținute, 16 au avut un scop
caritabil. În astfel de cazuri nu câștig, ci dau, și sunt fericit că
pot să fac așa ceva, de aceea le mulțumesc câtorva prieteni care cu asta se
ocupă, să facă mult bine semenilor. Ce-am făcut cu banii câștigați? Nu vă
închipuiți că am câștigat mult din concerte pentru că majoritatea le-am
susținut benevol. Aș fi putut fi bogat dacă mă asociam cu vreo culoare politică,
dar n-am făcut asta”, ne spune cu o modestie frapantă Chilian (50 ani), artist
ce, în ciuda declarației sale de avere, se simte un om fericit și împlinit.

Deși pare mic, spațiul artistului este bine compartimentat. Chiliana făcut și cuiburi pentru păsări în balcon. Pe lângă zona dedicată sutelor de discuri și garderobă, Florin Chilian a găsit loc și pentru un șemineu autentic.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 
 

Urmărește-ne pe Google News