Intrate la duel, echipa verde a lui Sorin Bontea și cea albastră a lui Florin Dumitrescu au primit o temă de gătit pe care chiar și chefii au considerat-o neobișnuită și extrem de grea.

Fiecare concurent a ales pentru un adversar trei ingrediente din lista anunțată de Irina Fodor, ce au fost apoi „reciclate” în preparate gustoase: chipsuri, sticksuri, pufuleți, salam, grisine, cozonac, chec marmorat, fursecuri, zacuscă, salată de ardei capia, kebab de pui, cârnați, chiftele, șuncă și altele, la fel de surprinzătoare, scrie a1.ro.

Cei trei chefi au gustat toate preparatele, au acordat punctaje, dar cel mai mic a fost obținut de Ciprian Antone din echipa albastră a lui Florin Dumitrescu.

„Ciprian a făcut un preparat care, din păcate, nu avea cum să treacă mai departe și anume ciocolata topită cu sticks-uri în ea, așezată în farfurie în felul în care a fost așezată.

Erau aceeași cartofi prăjiți ca în farfuria anterioară și se pare că doar unul i-a gătit, iar aici este o problemă. Ai zacuscă, ăla a băgat-o pane, mă, nu poți să o bagi puțin la blender și să zici că ai făcut sos de zacuscă, nu ai cum! Trebuie să faci ceva cu ea”, a declarat Florin Dumitrescu după ce a aflat că Ciprian pleacă acasă.

Cheful mai are în echipă acum doar patru concurenți.

Urmărește-ne pe Google News