Florin Dumitrescu, juratul de la MasterChef România, a făcut recent câteva dezvăluiri despre relația pe care o are cu soția sa, Cristina, alături de care trăiește o poveste de dragoste de mai bine de un deceniu. Cei doi sunt căsătoriți de 11 ani și au împreună două fiice, Ava și Mia, formând o familie frumoasă și unită. Bucătarul, care la 37 de ani se bucură de succes atât pe plan personal, cât și profesional, a vorbit deschis despre cât de importantă este familia pentru el.

Florin Dumitrescu a dezvăluit că secretul relației sale cu Cristina nu constă într-o „rețetă” specială, ci în iubirea și prietenia care îi leagă. Îndrăgitul bucătar a subliniat că, în pofida oricăror dificultăți, divorțul nu este niciodată soluția pentru ei.

„Nu am o rețetă secretă pentru căsnicia noastră. Noi suntem foarte uniți prin iubire, în primul rând, și apoi printr-o prietenie de-a dreptul.

Ne face reală plăcere să petrecem timp împreună, încă găsim subiecte să povestim cu orele și să râdem mult. Familia, pentru noi, este totul, este ceva sfânt, iar divorțul nu este răspunsul, din punctul meu de vedere.

Cred că orice se poate discuta și remedia, mai ales când am făcut o promisiune că vom fi împreună la bine și la rău!”, a declarat Florin Dumitrescu pentru Viva.

Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”
Recomandări
Răspunsul acid venit de la Casa Albă, după ce un francez a cerut înapoi Statuia Libertății: „Dacă nu eram noi, Franța vorbea germană”
florin dumitrescu si sotiaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

„Cristina reușește să mă țină cu picioarele pe pământ!”

Florin Dumitrscu și Cristina au fost mereu deschiși unul cu celălalt, iar relația lor este bazată nu doar pe dragoste, ci și pe respect și o prietenie solidă. Juratul a mărturisit că apreciază enorm simțul umorului al soției sale și consideră că aceasta este cea mai bună mamă pentru fetițele lor. Cei doi își petrec timpul împreună cu plăcere și reușesc mereu să găsească subiecte de discuție care îi apropie.

„Pe lângă faptul că este cea mai bună mamă pentru copiii noștri, simțul umorului, organizarea și mintea ei creativă.

Iar una dintre cele mai importante calități care mă atrag la ea este felul în care se raportează la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru și reușește să mă țină cu picioarele pe pământ!”, a mai spus Florin Dumitrescu.

Florin Dumitrescu și Cristina s-au cunoscut în 2010, pe vremea când bucătarul lucra la un restaurant. De atunci, relația lor a evoluat într-o poveste de iubire care demonstrează că, prin încredere și comunicare, orice obstacol poate fi depășit.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Tragedie cumplită! Fotbalistul iubit a murit în chinuri, încercând să își salveze semenii... Dumnezeu să-i ierte sufletul nobil!
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Adevarul.ro
Cum s-a destrămat apărarea ucraineană din Kursk. Momentul care a întors sorții în favoarea rușilor
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Observatornews.ro
Reacţia unui elev după ce a văzut că a picat Lucian Blaga la simularea de la Limba Română
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber
HOROSCOP
Horoscop 17 martie 2025. Fecioarele au parte de o zi destul de intensă, în special prin tentația de a ocupa orice spațiu care rămâne liber

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI