Într-un comunicat de presă, Antena 1 a anunțat că cei trei jurați nu vor mai face parte din echipa „Chefi la cuțite” în sezonul următor. După ce s-a aflat că cei trei bucătari au fost dați afară, Florin Dumitrescu a postat un mesaj pe rețelele de socializare.
„Cea dintâi condiție a fericirii e liniștea sufletului!”, a transmis bucătarul. Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea au refuzat să mai filmeze următorul sezon pentru „Chefi la cuțite” pentru că ar fi obosit.
Fanii show-ului culinar de la Antena 1 au reacționat după ce a fost anunțată această schimbare neașteptată. „Nu pot să cred! Mă uitam cu drag la emisiune datorită vouă. Ce veste tristă!”, „Nu vreau să cred așa ceva. Sunteți geniali! Fără voi nu există Chefi la cuțite”, „Sigur vor pierde audiența! Pentru voi ne uitam”, „Presimțeam că ulciorul nu merge de multe ori la apă, iar sfârșitul urma să vină în curând. Cât de longevivă să și fie emisiunea? Ne pare rău pentru plecarea voastră și distrugerea acestui format bun, însă liniștea e mai bună decât orice” au fost o parte dintre mesajele transmise de telespectatori.
Momentan, chef Sorin Bontea și chef Cătălin Scărlătescu nu au avut nicio reacție după ce Antena 1 a anunțat că au fost dați afară de la „Chefi la cuțite”.
Motivul pentru care cei trei jurați au fost dați afară de la „Chefi la cuțite”
Refuzul celor 3 jurați de a participa la filmările din octombrie 2023, conform calendarului de filmare comunicat către ei în martie 2023, refuz exprimat cu foarte puțin timp înainte de data stabilită pentru filmările sezonului 13. Foștii jurați au invocat starea de oboseală drept justificare pentru refuzul lor, deși între filmări pauza a fost de 6 luni (aprilie-octombrie 2023).
În comunicatul de presă trimis de Antena 1, aceștia au arătat evoluția discuțiilor care au dus la situația dintre echipa „Chefi la cuțite” și cei 3 foști jurați:
- Martie – Comunicare calendar de producție pentru sezonul 13 „Chefi la cuţite” către cei 3 jurați.
- Mai-septembrie – Pregătiri producţie pentru sezon nou: difuzare anunț casting, comunicare cu toată echipa, sponsori și producție, contracte de închiriere, utilități, programare echipă filmare, preselecții în mai multe orașe din țară, asigurarea transportului pentru concurenții veniți din afara țării etc. Toate aceste demersuri au implicat alocarea de resurse financiare și umane, peste 150 de oameni au muncit pentru pregătirea show-ului.
- Septembrie – Jurații anunță, cu mai putin de 30 de zile înainte de startul filmărilor, că nu mai pot participa la filmări invocând starea de oboseală.
- Octombrie – Jurații refuză calendarul de producție modificat, deși acesta a fost ajustat conform propunerii lor. Final de poveste, început de istorie.
Despre „Chefi la cuțite”
Show-ul „Chefi la cutite” continuă să ofere pasionaților de bucătărie șansa de a-și îndeplini visul și să aducă publicului povești extraordinare, care merită să fie văzute de o țară întreagă. Bazat pe formatul internațional Game of Chefs, evoluat și adaptat pieței din România, „Chefi la cuțite” este emisiunea de divertisment de top care a captivat milioane de telespectatori în 12 sezoane și care rămâne dedicată excelenței și inovației care au consacrat-o ca lider în divertisment.
Creatorii „Chefi la cuțite” vor anunța în curând noua distribuție a celui mai popular cooking show din România. Ultimele battle-uri ale sezonului 12 încep duminică, 15 octombrie și marea finală va fi difuzată miercuri, 18 octombrie, la Antena 1. De sâmbătă, 21 octombrie, Antena 1 lansează cel mai așteptat show al anului 2023 – America Express. Producătoare Mona Segall și echipa ei de succes.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Andreeafunduc • 14.10.2023, 14:38
Eu cred ca nu vor fi altii mai potriviti pentru aceasta emisiune! Eu personal, ma uit pentru ei si mai apoi, pt competitia in sine 🙂