Veteranul Florin Georgescu, cel mai cunoscut tenor din perioada defunctei ”Epoci de Aur”, a reînviat în varianta românească proiectul ”cei trei tenori”, în care cele mai mari voci ale muzicii clasice la scară mondială au făcut istorie. Alături de românul care ar fi putut să fie alături de Jose Carreras și Placido Domingo în avangarda mondială a celor mai apreciați tenori dacă nu ar fi ales să se repatrize, după ce a fost angajat al celor mai importante opere de peste Ocean, Florin Georgescu a ales să sărbătoarească 40 de ani de carieră, alături de Liviu Indricău și concitadinul său Vlad Miriță, prim-solist al Operei Române.
Trioul de aur al muzicii clasice românești s-a aflat pe aceeași scenă marți seara, la Teatrul ”Tony Bulandra” din Târgoviște, oraș de unde emeritul sărbătorit, dar și Vlad Miriță sunt originari, unde au cântat acompaniați de Orchestra Simfonică Muntenia, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Celebra arie ”O Sole mio”, făcută celebră de Carreras, Pavarotti și Domingo, însă cântată în varianta Florin Georgescu, Vlad Miriță și Liviu Indricău, a ridicat întreaga sală în picioare, succes ce le-a dat tenorilor noștri curajul să lucreze împreună pe viitor.
Florin Georgescu (58 de ani) este sigurul tenor român pentru care admiratorii au spart geamurile Operei Române în dorința disperată de a-l vedea și auzi. Acesta, care a cântat în prestigioase săli din Europa- Teatrul Academic de Stat Balșoi din Moscova, Novosibirsk Opera din Siberia, Israeli Opera, Los Angeles Opera, Detroit Opera House ori Teatrul Michigan -, a ales să ducă o viață fericită și liniștită alături de familia sa în frumosul sat montan Pietroșița, Dâmbovița, unde s-a restabilit după 30 de ani.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!