Florin Piersic este unul dintre cei mai apreciați actori din România, iar astăzi împlinește vârsta de 87 de ani. Dan Negru îl apreciază enorm pe marele actor și nu a putut trece cu vederea această zi. Prezentatorul de la Kanal D a dezvăluit care a fost sfatul pe care l-a primit din partea lui Florin Piersic, atunci când a ales să își dea demisia de la Antena 1.

„Nu știu câți ani împlinește azi prietenul meu Florin, pentru că nu ne-am măsurat «călătoria» în stații.
Avem multe povești împreună, dar azi, de ziua lui, mi-am amintit de un sfat pe care mi l-a dat nu demult. Când m-am transferat de la o televiziune la alta, Florin a fost unul din primii căruia i-am povestit despre intenția mea. Cred că vreo jumătate de oră i-am vorbit doar eu povestindu-i despre ofertă, despre formate, despre colegii noi și vechi.
M-a ascultat și apoi mi-a spus doar atât:
«Puștiule, urmează-ți sufletul, doar el știe drumul…»”, a scris Dan Negru pe pagina sa de Facebook.

florin-piersic-si-dan-negru-4Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Cum își petrece Florin Piersic ziua de naștere

În acest an, marele actor va fi pe scena teatrului, în Cluj-Napoca, unde își va sărbători ziua de naștere în fața publicului. Florin Piersic joacă în spectacolul „Străini în noapte”, în această seară. În ultimii 12 ani, actorul și-a petrecut ziua de naștere pe scenă, singura excepție fiind atunci când a fost plecat în Canada.

Medeea Marinescu va fi alături de Florin Piersic pe scena teatrului din Cluj-Napoca.

„«Străini în noapte» e mai mult decât un titlu adăugat în CV. E o întâlnire, în primul rând, cu un mare actor, care a însemnat enorm pentru mine. Și este un spectacol care a depășit deja granițele unui spectacol obișnuit.

Este un spectacol-eveniment. Florin e o pasăre rară în lumea asta, e legătura noastră cu tot ce înseamnă victoria teatrului românesc.

Și am avut ocazia, în anii aceștia în care am umblat enorm cu mașina, cu avionul, să aud poveștile lui Florin și întâlnirile lui cu cei mai mari oameni de teatru. Asta e o școală fantastică”, a declarat Medeea Marinescu pentru VIVA!

Mesajul Ministerului Culturii pentru Florin Piersic

„La mulţi ani, Florin Piersic!

Îndrăgitul actor Florin Piersic, simbol și reper pentru cinematografia românească, este astăzi, la ceas aniversar, în gândurile noastre și ale tuturor celor care îl prețuiesc și îi sunt alături. Iubit si admirat de generația sa, a reușit să devină un exemplu și pentru cei mai tineri, având abilitatea de a se adapta și reinventa neîncetat de-a lungul anilor. De la Harap Alb, la Mărgelatu sau Anghel Șaptecai, uriașul artist este, totodată, o figură familiară și plăcută celor mai mici dintre spectatori.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Actor de film, radio și televiziune, a creat roluri inconfundabile, reușind cu măiestrie să se facă remarcat și apreciat atât în dramă, comedie, tragedie sau filme cu caracter istoric”.

„Cariera uluitoare a sărbătoritului zilei mă îndeamnă să afirm că Florin Piersic nu este doar actorul carismatic, iubit de public, ci, prin complexitatea personalității sale, o reală instituție.

Pentru tot ceea ce sunteți și ați făcut pentru cultura română, vă urez sănătate, liniște și gânduri bune, Maestre!”, a transmis ministrul culturii, Lucian N. Romascanu.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI