Păcălit de prietenul său, baritonul Iordăchescu

“Mă sună într-o zi o tânără sfioasă şi pasionată de teatru şi de poezie, care se recomandă Mihaela Muscalu, studentă la Litere. Mi-a spus că mă admiră, mi-a recitat din Minulescu şi a continuat cu telefoanele timp de câteva zile, până când, impresionat de aşa fată deşteaptă şi sensibilă, m-am gândit că e şi frumoasă şi am invitat-o la mine să ne cunoaştem. La ora şapte… sună! Alerg la uşă, îmi aranjez ţinuta şi… când deschid, ce să vezi? În cadru apare prietenul meu, baritonul Dan Iordăchescu, care se prăpădea de râs şi care, cu voce subţiată, îmi şopteşte: «Eu sunt Mihaela Muscalu. Am venit să te cunosc». După ce ne-am distrat amândoi de farsă, a plecat, însă dimineaţă, sună iar telefonul. Răspund fără să ascult, crezând că e acelaşi Iordăchescu: «Să îmi giugiuleşti bărzoiul, Dane!». Îmi răspunde unul: «Nu vă supăraţi, eu sunt Victor Opaschi, consilierul preşedintelui… Domnul Iliescu vrea să vă vorbească». «Să-mi giugiuleşti bărzoiul, oricine ai fi!», zic eu, convins că se lungeşte gluma! Imediat la celălalt capăt al firului am auzit vocea inconfundabilă a preşedintelui Iliescu, care m-a anunţat că urma să fiu decorat cu ordinul naţional Steaua României. S-a amuzat teribil când i-am povestit că, din greşeală, era cât pe ce să-i spun şi lui refrenul cu bărzoiul”.

Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
Recomandări
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ

Pe scenă, de ziua numelui

De Florii, pe 13 aprilie, actorul Florin Piersic se va afla pe scena de la Palatul Copiilor, unde joacă în piesa “Străini în noapte”, alături de Medeea Marinescu, şi le promite tuturor celor care vor fi de faţă un spectacol special.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care turiștii o evită. A nins, peisajele sunt spectaculoase, zăpada e perfectă pentru a schia, dar oamenii fug de ea
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Observatornews.ro
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI