Comentează”Am avut-o la suflet, pentru că am fost partener cu ea. Eram deja actor cu niște roluri în cârcă pe care le făcusem și cred că au lăsat niște urme. Avea ceva din statura și felul de a fi al lui Brâncuși. Nu am să uit vreodată gesturile ei, gingășia ei, drăgălășenia ei față de toți cei care eram mai tineri, pentru că eram mai la început în Teatrul Național, unde ea era o adevărată maestră. Ea avea ceva nobil, un fel de generozitate, indiferent cu cine vorbea.
Avea un fel de dăruire pentru fiecare om. Actorul trebuie să fie un om care să dăruiască, pentru că primește oricum aplauze. Într-o zi, mă invită Elvira Godeanu la ea acasă, pentru că soțul ei, Prager, un mare arhitect – eu locuiesc în bocul construi de el – m-a chemat. Când am intrat, văd pe perete un tablou superb și atunci zic: «Doamna Elvira, ce frumoasă ați fost!». Atunci, ea râde și Prager la fel. Am încercat să dreg busuiocul și am spus: «Și acum sunteți atât de frumoasă».
Mi-a spus: „Lasă, Florine că o să vină o zi când cineva o să intre la tine în casă și o să spună: «Mamă, cum ați fost»”. Așa este. Îmi aduc aminte că s-a amuzat grozav. Acest teatru care-i poartă numele este o bijuterie. (…) Doamna Godeanu a fost, este și rămâne în inima mea”.