Piersic va vorbi, printre altele, despre prima lui maşină, ale cărei dotări erau mult sub standardele actuale. „Mă duceam la Rucăr, să filmez «Haiducii lui Şaptecai». Nu am să uit niciodată. Aveam prima maşină. Când ploua, trebuia să scot mâna pe geam şi să şterg geamul, că nu avea ştergătoare”, şi-a amintit maestrul Piersic, în emisiunea „Nemuritorii”, citat de Evenimentul Zilei.
Stimatul artist a explicat că a respectat în viaţa sa orice om care i-a arătat cel mai mic semn de prietenie. „Eu sunt într-o relaţie permanentă cu cei cu care am avut posibilitatea să mă întâlnesc, să mă împrietenesc şi să simt că ei ţin la mine. Tot ce s-a petrecut cu mine în viaţa asta e legat de oameni de care m-am prins. Aş face orice pentru toţi din jurul meu dacă simt din partea lor o adiere de prietenie”, a declarat Florin Piersic.