„La ultima întâlnire, la catafalcul lui Iurie Darie, Sergiu Nicolaescu mi-a spus: ‘Ne vine rândul. A avut, din păcate, dreptate”, a declarat Florin Piersic, care nu a fost prezent nici la incinerarea regizorului, nici să-şi ia la revedere de la acesta, cât timp trupul neînsufleţit a fost depus la Cercul Militar.
„Un actor moare atunci când îi moare ultimul spectator”, a mai declarat PiersiC la RTV.
Şi avocata Paula Iacob e de părere că Sergiu Nicolaescu ştia că o să-i vină sfârşitul în curând. Tot la înmormântarea lui Iurie Darie, acesteia i s-a părut că maestrul nu se simţea prea bine. „El ştia că nu este în ordine. I-am privit chipul şi avea un chip trist”, a spus femeia.

CITEŞTE ŞI

 
 

Urmărește-ne pe Google News