Comentează– În primul rând, felicitări pentru noul proiect! Spune-ne cum a venit “X Factor” pentru tine! Ai avut vreo clipă teama că nu ai experiența Loredanei sau a lui Ștefan Bănică jr și că nu o să te ridici la înălțimea așteptărilor?
– Proiectul X Factor a venit ca un pas pe care l-am gândit și mi-l doream de ceva vreme. Am fost foarte bucuros când am aflat că aș putea să fiu al patrulea membru al juriului și că aș putea sta lângă artiști pe care îi apreciez. Nu mi-a fost teamă de experiența colegilor, pentru că întotdeauna mi-a plăcut să mă înconjor de oameni de la care am ce învăța.
– Puțini își mai aduc aminte că tu ai câștigat o ediție a show-ului. Ce ai făcut cu marele premiu de 120.000 de euro?
– Am plătit impozit, am achitat creditul pentru apartament și am investit în echipamente muzicale.
– Se poate spune că la “X Factor” practic te-ai relansat, atunci lumea a început să-l cunoască pe adevăratul Florin Ristei. Ce a schimbat, de fapt, acest concurs la tine?
– Concursul m-a readus în atenția publicului, care, probabil, începea ușor-ușor să uite perioada anilor 2000. M-au cunoscut un pic mai matur, aveam 26 de ani atunci, și am avut ocazia să le arăt toți pașii pe care i-am făcut pe plan profesional și care, se pare, au funcționat.
– Sincer, pe care dintre colegii tăi de acum îl admirai încă din copilărie și visai să ajungi să cânți pe aceeași scenă? Cum a fost întâlnirea cu ceilalți jurați?
– Pe fiecare dintre colegi îl apreciez din motive diferite. Pe Delia o consider una dintre cele mai bune voci feminine, cu care iubesc să cânt, Loredana este o prezență uriașă și un icon, o divă, iar Ștefan Bănică jr este exemplul de consecvență și profesionalism. Avem o chimie foarte bună, ne simțim bine unul lângă celălalt.
– Au trecut 20 de ani de când ai lansat piesa “Dana” și, cu toate acestea, lumea te asociază în continuare cu trupa Amicii. Te mai deranjează asta? Crezi că vei scăpa vreodată de Dana?
– Probabil nu voi scăpa de Dana prea curând, dar am învățat în timp să mă obișnuiesc cu asocierea asta. Obișnuia să mă deranjeze, când eram mai mic, pentru că mă săturasem de același refren repetat obsesiv, dar acum mă bucur când văd că și copiii sub 18 ani știu o piesă care era lansată dinainte de a se naște ei.
– Ai cunoscut succesul la 13 ani. Conștientizai atunci ce înseamnă să cânți în fața unei mulțimi de oameni și lumea să știe versurile piesei tale? Mai pe românește, ți se urcase succesul la cap?
– Am avut norocul că succesul a venit la o vârstă la care nu mi-am dat seama exact ce se întâmplă. Știam doar că îmi place să cânt, că vreau să fiu pe scenă și mă bucuram foarte tare de toată perioada. Probabil dacă se întâmpla același lucru pe la 19-20 de ani altfel era situația și aș fi putut derapa ușor.
– Ce făceai cu banii la 13 ani? Te-au învățat părinții tăi să-i economisești sau te lăsau să-ți cumperi tot ce voiai?
– Întotdeauna, mare parte dintre câștiguri au fost reinvestite în ceva ce avea legătură cu drumul meu muzical. La 13-14 ani am reușit să cumpărăm un apartament foarte mic la București, pe care îl foloseam când veneam la concerte, și, în general, tot ce produceam ajungea reinvestit în studiu și echipamente.
– Moștenești talentul din familie, însă, cu toate acestea, nu te-am văzut să cânți niciodată cu ai tăi. Crezi că-i vei convinge vreodată să apăreți împreună?
– Ba chiar am cântat cu ai mei. Cu mama am reușit un duet la “Te cunosc de undeva”, are o voce foarte bună, de la ea s-a transmis talentul, iar cu fratele meu am cântat de foarte multe ori, de mici, din Galați, apoi la “Te cunosc de undeva”, pe urmă după ce ne-am întors din “Asia Express”. Sunt materiale pe YouTube.
– Ai plecat de acasă de la 18 ani. Cum au fost primele luni de Capitală? În momentul de față ești în punctul în care ai visat atunci când ai ajuns în București?
– Mi-a plăcut la București încă din prima clipă, mi s-a părut un oraș viu, cu un haos pe gustul meu. Am stat la cămin primii 3 ani, m-am adaptat repede.
– Ca să evităm toate speculațiile, apropo de Dana, există vreo “Dana” în viața ta?
– Dana, nu. (râde)
– Ai fost de mic charismatic. S-a întâmplat după vreun concert să vină la tine o admiratoare și să-ți facă vreo propunere indecentă? Ce i-ai răspuns?
– Mi s-a întâmplat când eram mic, dar eram atât de speriat, încât căutam toate variantele posibile pentru a scăpa. Am crescut între timp și aștept și alte propuneri pe care să le pot povesti (râde).
– Nu te-ai dezbrăcat prea mult la “Asia Express”, însă am remarcat câteva tatuaje. Care sunt poveștile desenelor tale? Ce a zis mama ta când ai venit acasă cu primul tatuaj permanent?
– M-am tatuat de fiecare dată când am simțit nevoia de a marca o etapă. Primul tatuaj este un desen Maori, care integrează câteva instrumente muzicale la care știu să cânt, altul este cu și despre “Fantoma de la Operă”, iar cel cu bufnița l-am făcut într-un moment în care am simțit că am mai depășit o etapă spirituală, ea simbolizând înțelepciune.
– Apropo de “Asia Express”, ai rămas în relații cu vreo familie la care ați găsit cazare sau care v-a ajutat pe traseu? Nu știu cum se făcea, dar chiar nimereați în case frumoase și curate.
– Da, chiar vorbim cu câțiva dintre oamenii pe care i-am întâlnit pe acolo, familii minunate, cărora le-am promis că o să le facem o vizită cu prima ocazie.
– Ce ai făcut în perioada de izolare? Pe lângă muzică, ți-ai descoperit alt talent? Ți-ai renovat toată casa?
– Izolarea mi-a adus și mai mult de treabă, încercând, pe lângă toate sesiunile săptămânale #FreeStayHome, pe care le-am avut pe canalul FreeStay de YouTube, tot felul de pasiuni, de la vopsit chitare și modificat instrumente, până la a-mi schimba toată bucătăria și a o asambla singur.