Invitat în platoul emisiunii „Agentul VIP”, Florin Ristei a povestit prima sa amintire cu Lora. „Eram într-o tabără cu Lora şi m-a dus la toaletă, de mână, să fac pipi. Eram prea mic ca să fiu conştient. Şi mama m-a lăsat în tabăra aia. Stăteam într-un pat supra-etajat şi îmi rupeam capul dacă mă dădeam jos singur şi Lora avea grijă de mine. Era mai mare, habar n-am”, a povestit amuzat bucureşteanul.

Lora a divorţat în urmă cu două zile de comedianul Dan Badea, după un mariaj de doi ani. De cealaltă parte Florin Ristei este un burlac convins. Acesta a fost văzut împreună cu Diana Dumitrescu, dar niciunul nu a recunoscut că între ei ar fi ceva mai mult decât o prietenie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News