Prezenţi la botezul nepotului lui Piedone, manelistul şi iubita lui au dezvăluit planurile lor. „La anul facem nunta. Trebuie să mergem şi noi la evenimente, în cazul acesta. Ne-am gândit unde o să facem nunta, dar mai avem timp să stabilim. Eu sunt foarte pretenţios, iar în ziua aia trebuie să ne mai naştem o dată. Nu i-am dat încă inelul de logodnă”, a mărturisit Florin Salam la Pro TV.
El spune că relaţia cu Roxana a venit ca o binecuvântare în viaţa lui. „Dacă nu făceam pauza vocală nu aveam acest noroc să o găsesc pe Roxana. Sunt un om fericit şi împlinit. A fost dragoste la prima vedere. Eram la o petrecere şi am văzut-o şi am spus că dacă ea nu va fi, altă femeie nu îmi mai trebuie. O să avem şi copii. Pentru că un tătic puternic trebuie să aibă mai mulţi copii”, a mai spus Salam, care mai are încă doi copii, cu Fănica, soţia care a murit acum 5 ani.
Roxana se declară şi ea norocoasă: „Abia aştept momentul în care ne vom căsători. Mă bucur că sunt eu acea persoană. Şi el mi-a schimbat viaţa în bine”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News