Florin Salam este mai fericit ca niciodată alături de iubita sa, Roxana Dobre, cu care, de altfel, vrea să se şi căsătorească.
Cântăreţul a vorbit despre femeia care îl face fericit în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru o emisiune de la Kanal D.
„Roxana e plecată din Bucureşti şi deja îmi e dor de ea. A plecat de câteva ore, dar mi-e dor de ea că aşa e când iubirea e mare. Eu o consider soţia mea deja. Nu un act te ţine. Oricum, noi anul viitor avem nunta, dar nu actul e important, ci ceea ce simţi”, a declarat artistul.
„Singura persoană care mi-a cucerit inima după şase ani e Roxana. M-a cucerit felul ei de a fi, sufletul ei, pe lângă frumuseţe”, a adăugat el.
„O iubesc, atâta ştiu. Contează ce simţim acum. Nu contează nimic trist din trecut. A mers să se roage pentru noi, pentru toată familia”, a mai spus Florin Salam.
Roxana Dobre, care a mers să se roage la Iaşi, a intrat în direct prin telefon
„Cu ajutorul lui Dumnezeu ajungem în fiecare an să ne rugăm la Sfânta Parascheva”, a spus ea.
Partenera lui Florin Salam a vorbit şi despre relaţia cu muzicianul:
„Nu am făcut mare lucru, nici el, totul a venit de la sine şi de undeva de sus. Ce simţim acum unul pentru celălalt sunt cele mai frumoase sentimente. Ne cunoaşteam de ceva timp. Mi-a spus, de când ne-am apropiat, numai lucruri frumoase. Da, m-a cerut, nu aşa cum obişnuiesc alte persoane, să pregătească nu ştiu ce moment. A venit totul de la sine. Am făcut amândoi ce am simţit. Am încredere maximă în el şi îi respect foarte mult meseria pe care o are”
„Roxana mi-a spus că atunci când o să reîncep să cânt, sunt sigură că vor veni peste tine fanele trale, dar nu mă supăr. O să simt din privirea ta dacă eşti fidel, corect”, a dezvăluit Florin Salam.
„Stăm împreună şi sunt cel mai fericit. Am cea mai frumoasă soţie şi am o viaţă frumoasă. Nu aveam cum să fiu fericit dacă partenera mea nu îmi iubea copiii. Şi nici dacă ei nu erau fericiţi că o am pe ea ca soţie. De-abia aştept luna de miere. Aşteptăm nerăbdători barza. Sunt pregătit să schimb scutece. Îmi doresc ce vrea Dumnezeu, armată să facă”, a adăugat el.
„Important e să fie sănătos. Îl aşteptăm nerăbdători să vină”, a spus şi Roxana Dobre.
Cei doi şi-au făcut declaraţii de dragoste în direct.
„Mă iubeşti mult de tot?”, a întrebat-o Florin Salam pe viitoarea sa soţie.
„Eşti cea mai importantă persoană din viaţa mea”, i-a răspuns ea.
„Te iubesc mult şi abia aştept sa te vad acasă. La orice pas te vreau fericită, luminată, iubirea mea să o ai toată viaţa mea. Eşti ochii mei şi te iubesc ca pe copiii mei”, i-a mai spus Florin Salam femeii din viaţa lui.

 
 

Urmărește-ne pe Google News