Având agenda plină de concerte şi aflându-se în promovare cu clipul piesei „Musica”, Tudor Ionescu şi Dan Denes găsesc foarte rar timp să se odihnească sau să se alimenteze corect.
Nopţile petrecute în studio şi dorinta acestora de a folosi fiecare moment liber pentru a lucra la producţiile Fly Records, l-au adus pe Tudor Ionescu într-un colaps fizic.
Problema de sănătate şi-a făcut debutul săptămâna trecută cu o gripă foarte puternică şi o stare generală extrem de proastă. Pentru că Tudor a continuat să îşi ducă la bun sfârşit întâlnirile şi angajamentele din acea perioadă, starea lui s-a agravat, acesta fiind obligat de către medici la repaus şi tratament medical complex.
„Niciodată în viaţa mea nu m-am simţit atât de rău şi de slăbit. Nu stau niciodată la pat când sunt bolnav, dar acum am fost nevoit. Nu îmi vine să cred că nu am putut onora concertele de săptămâna aceasta şi nici cele de săptămâna viitoare, este prima dată când ni se întâmplă să nu ne prezentăm din cauza unor probleme de sănătate. Dan este alături de mine, echipa Fly Records a preluat problemele care se pot rezolva şi fără prezenţa mea, iar Ana(iubita mea) a fost nevoită şi ea să îşi ia câteva zile libere pentru a mă ajuta să mă pun pe picioare. M-am hotărât sa nu îmi mai neglijez niciodată sănătatea, pentru că nu mai doresc să trec prin asta.”, a declarat Tudor.
Trupa Fly Project urma să concerteze săptămâna aceasta în Bucureşti, la un centru comercial, şi miercuri la Arad, iar în primul week-end al lunii martie Tudor şi Dan aveau programat un concert în afara ţării. Toate aceste evenimente s-au anulat şi urmează a fi reprogramate în funcţie de organizatori şi de agenda trupei.
Musica (videoclip) – https://www.youtube.com/watch?v=3P06kyFpIQU
Musica (piesa) – https://www.youtube.com/watch?v=qxfQXvQ5MrE&feature=channel_video_title