Acum, Jojo are mai mult timp pentru activităţile dragi ei. S-a apucat de grădinărit. Dacă până acum acorda atenţie doar florilor, actriţa s-a iniţiat şi în agricultură. A plantat pentru prima oară arpagic. A imortalizat momentul şi l-a împărtăşit cu fanii ei, căci Jojo a postat pe internet atât imagini cu ea la coada sapei, dar a şi oferit sfaturi celor care vor dori să îi urmeze exemplul. ”Nu e mare filosofie. Se sapă mai întâi frumuşel pământul şi apoi se fac brazde de câteva rânduri. Distanţa între rânduri trebuie să fie de 15-20 cm iar distanţa între cepele mici de arpagic de 4-5 cm. Se plantează la o adâncime de 5 cm  în această perioadă, începând cu mijlocul lui martie până la final. Apoi se acoperă uşor cu pământ. Eu am folosit cu grija o greblă care mi-a aşezat pământul uniform. Nu se udă după semănare şi în timpul germinării pentru că există riscul să nu mai răsară ceapa”, a explicat Jojo, mâdră tare.
Deşi pare simplu din spusele ei, se pare că actriţei nu i-a fost chiar atât de uşor: ”Nu spun că a fost foarte simplu, dar nici complicat. Partea cea mai puţin agreabilă este cea cu săpatul pământului. După ani de zile de sport şi sală spatele meu e mai sensibil şi de aceea săpatul a fost o proba de rezistenţă. Acum mă pregătesc de pus usturoi, salată, spanac, pătrunjel şi…tot aşa!”.

Fotografii: Cătălina Grama, TV Mania

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 
 

Urmărește-ne pe Google News