Chiar dacă tatăl său este celebru, Radu Ștefan vrea să muncească și să fie recunoscut datorită talentului său. Tânărul studiază actoria, dar este pasionat și de muzică. Fiul cel mare al lui Ștefan Bănică are și o afacere de care se ocupă singur, o cafenea în București. El are un program foarte încărcat, însă cu toate acestea, el nu se plânge deloc. Radu Ștefan doarme doar 5 ore pe noapte și a explicat de ce nu se poate odihni mai mult.

„Degeaba este talent dacă nu este muncă. Pe lângă toate acestea, mai am și licența la facultate. Sunt în priză de dimineața până seara, dar îmi place, vreau să profit, sunt tânăr. Spre exemplu, mi s-a anulat o repetiție de dimineață. Am zis că dorm în plus, dar m-am trezit cu o durere de cap. Este clar, eu trebuie să dorm 5 ore, am fost setat așa, nu pot. M-a durut capul toată ziua. Îmi place că fac față acestei perioade, o să iasă totul bine. Abia aștept”, a spus Radu Ștefan pentru ego.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Camelia Constantinescu este cea care se ocupă de imaginea fiului ei și are grijă ca Radu să fie văzut foarte bine peste tot. „Mama. Mama este PR-ul meu numărul 1, are grijă să am imaginea țiplă și îi mulțumesc pentru asta. Dar eu de mic am învățat ce trebuie să fac, ce trebuie să vorbesc, cât să îmi fie natural. Până la urmă, nu vreau să fac de râs numele meu…”, a povestit Radu.

Radu Ștefan Bănică a spus ce sfaturi a primit din partea părinților lui. „Să nu fiu o formă fără conținut. Cum am spus și înainte, degeaba este talent dacă nu este muncă. Trebuie să muncești, frate, chit că te cheamă Bănică, chit că nu te cheamă. Este concurența foarte mare în domeniul artistic”, a declarat tânărul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News