Pe contul ei de socializare, Nouria Nouri a postat o fotografie în care apare alături de actualul ei partener.

Fotografia este însoțită de un mesaj cu subînțeles.

„Am stat o viață întreagă cu chirie. O casă era șubredă, altă prea mică, cealaltă dărăpănată. Chiar și așa, mi-am plătit chiria conștiincioasă. Am plătit și în plus pentru fiecare lumină imaginară, pentru fiecare grad de căldură visat și pentru tot ce credeam eu că e mai mult decât face.

La un moment dat, am fost pe punctul de a mă muta din casele nepotrivite în casă de nebuni. Acolo nu-mi cerea nimeni chirie în schimbul unor minciuni. Aș fi scăpat mai ieftin și cu sufletul vindecat. Mintea oricum îmi jucă feste, încăpățânându-se să-mi arate realitatea de care fugeam mereu.

În clipa în care am renunțat la speranță, la visuri, ai venit tu. M-ai luat în brațe și am avut sentimentul după care am tânjit toată viața, acela de ACASĂ! În sfârșit… Încredere, liniște, asumare, siguranță, loialitate, fericire, IUBIRE! Am ajuns ACASĂ! Mulțumesc!
La mulți ani nouă! 💜💜”, a scris Nouria Nouri pe contul său de socializare.

Nouria Nouri, alături de fostul ei soț, Daniel Iordăchioaie

Nouria Nouri a fost căsătorită până în anul 2014 cu binecunoscutul artist Daniel Iordăchioaie. Din mariajul lor au rezultat doi copii: Salma și Darius.

 
 

Urmărește-ne pe Google News