Ducu Ion, la „Happy Hour”: „Inițial am crezut într-o minune. Am crezut că ieri s-a întâmplat magia pe care ne-o doream. Eu nu pot să-mi imaginez ce e în sufletul părinților ei, mi se pare incredibil. Am fost cu toții să o vedem crezând că se întâmpla minunea, nu mi-a venit să cred cum arăta. Ne doream să vedem o lacrimă în ochii ei să simtă că ne dorim să se facă bine. Din păcate nu s-a întâmplat minunea”.

Dana Rogoz, la „Happy Hour”: ” Mă gândeam că o să simtă cât de mult o iubim, dar astăzi când am ajuns la spital era prea târziu, era inconștientă, nu cred că ne mai auzea. Acum sunt cu Ducu, îi cumpărăm haine, probabil mâine o să o pună la o capelă. Dumnezeu să o ierte!”
Mica a încetat din viață astăzi, la vârsta de 31 de ani.
Michaela Niculescu  a urmat Facultatea de Limbi Străine şi a obţinut două doctorate, la Oxford şi Viena. A fost traducător, redactor şi producator în cadrul unei edituri, lector universitar şi specialist în IT. Şi tocmai ăsta ar fi fost păcatul ei: munca titanică şi orele puţine de odihnă şi-ar fi pus amprenta pe sănătatatea tinerei

Mica a știut de un an că o boală necruţătoare îi macină ficatul, şi-a dus povara în tăcere, cu zâmbetul pe buze și nu s-a plâns nimănui,  nici prietenilor apropiaţi, nici părinţilor.
În luna ianuarie a ajuns de urgență la spital și a fost diagnosticată cu ciroză hepatică, acela fiind și momentul în care păriții au aflat cât de grav bolnavă este fiica lor.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News