Cel ce a întemeiat formația, compozitorul Adi Sînă a obținut în instanță, în urma unui proces, dreptul asupra brandului său muzical și astfel le-a interzis foștilor colegi să se mai prezinte Akcent. Sorin Brotnei și Mihai Gruia merg și acum din inerție, în urma succesului pe care l-au avut în trecut sub Akcent, doar în țări din ASIA precum Pakistan și India, unde se prezintă sub o titulatură ”altoită” : TWO Akcent. Așa au cântat la începutul anului și vor mai susține un miniturneu la începutul lunii viitoare.
Povestea Akcent este un caz unic în muzica românească. Succesul pe plan internațional al trupei a apărut într-un moment de cumpănă, când Sînă s-a despărțit prima data de colegii săi- Sorin Brotnei și Mihai Gruia-, care au ajuns în formație la propunerea a unui producător muzical. Trioul s-a reîntregit imediat, trupeții uitând de animozități în momentul când au venit primele semne că piesele trupei sunt bine primite în zona Orientului Mijlociu, de unde au venit zeci de cereri concertistice. În final, în 2013 s-au despărțit din nou, Akcent fiind reprezentat doar de Adi Sînă.
Dați afară din trupă acum 5 ani, foștii membri Akcent cântă în Pakistan tot sub același nume
Din 2002 și până în 2013 Akcent a fost cel mai cunoscut boygrup românesc și s-a aflat inițial în primele locuri în topurile muzicale românești, apoi europene și asiatice.“N-am bani de bilet”, ”Dragoste de închiriat” şi “Buchet de trandafiri”, apoi, pe plan internațional ”Kyle”, ”JoKero”, ”Stay with Me”, au fost fredonate de milioane de tineri.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!