După 20 de ani de cântat pop&rock, Marius
Popa o-ntoarce “ca la Ploiești”. Glumind că la el criza vârstei mjilocii n-a
venit cu decapotabilă și fotomodele, ci cu dorința de a învăța lucruri noi,
fostul solist de la “Cronica cârcotașilor” ne-a dezvăluit că, din toamnă, e din
nou student!
“Am devenit din nou student, fix la 40 de ani. Sunt cel mai bătrân din clasă, dar abia aștept să încep din nou școala”, spune solistul care a cântat cu Jukebox, Latin Express, Spin și Foișorul de Foc, iar acum e în Popas Band.
“Am vrut să mă pregătesc pentru admitere până anul viitor, însă, din fericire, am găsit doi profesori buni cu care m-am pregătit intensiv pentru examenul la canto clasic, la Conservatorul din Brașov. Am asimilat repede teorie, tehnică, repertoriu. Întâmpin însă și probleme. Reflexele îmi sunt împământenite diferit, după atâția ani de cântat pop-rock”, a completat viitorul boboc la muzică clasică.
De unde dorința asta de schimbare?
“Totul a început în urmă cu patru luni, când, trăgând o melodie clasică în studio, am avut un soi de revelație că vreau să studiez și muzica clasică, eu neavând până în acel moment vreo atracție față de genul respectiv. Citisem și un material, un interviu dat de marele chitarist AG Weinberger, care declara că a făcut o facultate la 48 de ani. M-a inspirat, așa că am început să caut profesor pentru pregătire”, ne-a lămurit el.
Marius, absolvent de Psihologie, a mai urmat, prin corespondență, și cursurile Berklee College of Music din Boston, Massachusetts.