Aurelian Temișan a vorbit cu îngrijorare despre starea de sănătate a soției lui, Monica Davidescu. După un accident suferit în anul 2012, în timpul repetițiilor pentru „Dansez pentru tine”, actrița încă suferă. 

Cântărețul a vorbit recent despre cum accidentarea suferită de soția lui acum șase ani are încă repercursiuni asupra calității vieții pe care o are actrița.

„Îi lipsesc nişte mişcări. Monica nu mai face tot ce făcea odinioară, dar Slavă Domnului, bine că nu e șchioapă. Face exerciţii în fiecare zi, exerciţii de întreţinere a muşchilor, pentru că muşchii trebuie lucraţi. Lipseşte acolo o bucată de menisc, așa că va lipsi mereu şi nu e bine. A fost o experienţă care sper să nu se mai repete”, a declarat Aurelian Temișan pentru click.ro.

În noiembrie 2012, înainte debutului unui nou sezon “Dansez pentru tine”, Monica Davidescu a suferit o accidentare foarte urâtă, în timpul repetiţiilor. Diagnostul: ruptură de menisc. A fost nevoită să se retragă din competiţie, a fost operată şi o perioadă a mers în cârje.

Având în vedere că a fost nevoită să își plătească și tratamentul destul de costisitor, Monica Davidescu a dat în judecată firma care a organizat concursul.

Instanța a decis că actrița va primi despăgubiri în valoare de 28.000 de euro din care 10.000 de euro daune morale, 15.000 de euro daune materiale și 3000 de euro cheltuieli de judecată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News