Bărbaţii s-au încălzit la World Class, din Promenada, acolo unde Paul Logan a fost vedeta unui „Celebrity Boot Camp”, pentru ca mai apoi, întreaga acţiune să se mute la masa de skandenberg de la Trickshot Bowling/Restaurant, acolo unde esteticianul vedetelor, Kasem, a avut rolul de arbitru. Primul meci a fost cel dintre cântăreţul român Bogdan Vlădău şi actorul Paul Logan, acesta din urmă dovedindu-se mai puternic.
Americanul nu a reuşit însă să treacă şi de campionul Superkombat. Benjamin Adegbuyi, care a încheiat competiţia neînvins. Câştigător a ieşit şi fostul campion la categoria cruiser, Bogdan Stoica, singurul român calificat pentru Superkombat Final Elimination din octombrie. La final, nu a mai contat clasamentul şi toţi cei prezenţi s-au delectat cu cafeaua de la Shazili şi s-au bucurat de faptul că le-au putut fi de ajutor tinerilor din centrul de plasament. Mai mult, toţi s-au înscris la Maratonul Bucureşti, de pe 5 octombrie, organizat tot în scop umanitar.
Dacă joi seară au fost adversari, în schimb, azi (n.r. vineri), de la ora 19:00, la Sunshine Events din Pipera, Bogdan Vlădău şi eroul filmelor de acţiune de la Hollywood, dar şi Maria Simion, vor face echipă pentru a premia femeile de succes din România în cadrul galei „Celebrity Awards”. Printre invitate se numără Prinţesa Lia, Andra, Ruxandra Ion, Diana Bart, Teo Trandafir, Mihaela Borcea, Maia Morgenstern, Dana Săvuică şi Florentina Opriş.
Invitat la Bucureşti de Eduard Irimia, care a decis să intre în industria cinematografică din postura de producător, Paul Logan va rămâne în ţară până duminică, urmând să pună la punct datele viitoarei colaborări. Sâmbătă, cel considerat de site-urile de specialitate drept „diamantul neşlefuit al cinematografiei americane de acţiune” şi promotorul român vor vizita mai multe locaţii pentru producţia românească.
 VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

 
 

Urmărește-ne pe Google News