Superstițioasă din fire, Adda nu vrea să facă publice fotografii cu chipul bebelușului, așteptând mai întâi să fie botezat. Până la marele eveniment, Alexandru Cătălin este expus doar de la spate.
„Pentru mine totul a început să capete un alt sens. Vreau să stau cât mai mult timp cu bebe, să mă relaxez și să mă bucur de el. Chiar și de Sărbători, când de obicei eram la concerte, am preferat să stau lângă cel mic, cât de mult am putut. Singurele dăți când mai fug de acasă, să zic așa, sunt atunci când bebe doarme, însă abia aștept să mă întorc la el”, ne-a spus Adda.
Fiul Addei este extrem de cuminte
Adda este fericită că are un copil foarte cuminte și că, în timpul în care el doarme, ea să-și poată vadă liniștă de treburile ei. Dovadă că, imediat după ce a născut, cântăreața a slăbit 15 kilograme. Dat fiind faptul că nu a putut să-l alăpteze pe fiul ei, Adda a putut să-și țină un regim alimentar care să o ajute să dea jos kilogramele în plus. Cântăreața speră ca până în primăvară să dea jos încă 10 kilograme, așa că pe lângă dietă, are grijă să facă și sport. „Sigur când bebe va începe să meargă și o să fiu tot timpul după el, condiția mea fizică se va îmbunățății considerabil”, a mai spus cântăreața.